Scene dure într-un liceu din Paşcani. A venit cu un cuţit la şcoală apoi ceva teribil s-a întâmplat
Două eleve de la Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani s-au luat la bătaie în toaleta şcolii. Şi mai grav, una dintre adolescente avea cu ea un cuţit de bucătărie, cu care şi-a ameninţat colega.
Cele două adolescente, eleve în clasa a X-a, s-au luat la ceartă dintr-un motiv încă neelucidat. Conflictul a degenerat ulterior, iar fetele s-au luat la bătaie în toaleta şcolii.
Una dintre ele avea cu ea şi un cuţit, pe care nu a apucat însă să-l folosească, întrucât paznicul unităţii de învăţămând şi directorul adjunct au intervenit la timp.
"Psiholgul școlar a stabilit ore de consiliere cu cele două eleve, agresoarea fiind în atenția cabinetului psihologic încă din primul semestru, deoarece dirigintele a semnalat faptul că are foarte multe absențe și că sunt probleme în familie, mama fiind plecată la muncă în străinătate. Ne preocupă soarta ambelor eleve, pentru că dorim să treacă cu bine peste acest incident", a declarat Carmen Dimitriu, directorul Colegiului Sadoveanu, pentru presa locală.
"Ne confruntăm tot mai mult cu situații neplăcute, fenomenul de violență între tineri este frecvent în societatea noastră, cât și fenomenul de plecare a părinților în străinătate. Acest lucru îi afectează foarte mult pe copii, iar de multe ori școala este nevoită să preia întreaga educație a acestor copii", a adăugat aceasta.
Atât Poliţia de Proximitate, cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi au fost sesizate, iar o anchetă a fost demarată în acest caz.
Poliția Pașcani a deschis un dosar penal, iar tatăl fetei ameninţate cu cuţitul a depus și el plângere la Poliție împotriva celeilalte adolescente.