S-au dus la nunta fiicei primarului şi au avut parte de o surpriză neplăcută
Sute de persoane au participat la nunta fiicei primarului din comuna Chiuiești, judeţul Dej, însă câteva zeci de invitaţi au ajuns la urgenţe, după ce li s-a făcut rău de la mâncare.
Managerul Spitalului Dej, Mihai Pandrea, a declarat, pentru Someșeanul.ro, că duminică seara până la ora 20.30, aproximativ 20 de persoane s-au prezentat în Centrul de Primiri Urgențe cu stări de rău, vomă și scaune diareice. Dintre acestea, ddoar două persoane au rămas internate, restul fiind tratate în ambulatoriu.
Potrivit acestuia numărul persoanelor cu simptome de toxiinfecție alimentară este în creștere și sunt anunțate să ajungă la spital și alte cazuri.
Nunta de la Chiuiești s-a terminat în jurul orei 17.00, duminică, iar la 17.30 a fost semnalat primul caz de stare de rău.
Printre cei afectați se află și copii. Conform nuntașilor care s-au prezentat duminică seara la spital, unora li s-a făcut rău după ce au mâncat aperitivul. Alții spun însă că de vină ar fi dulciurile sau mâncărurile făcute cu ouă.
Rămâne ca inspectorii DSP să stabilească ce fel de mâncare a provocat îmbolnăvirea nuntașilor.