MENIU

Răsturnare de situație într-un dosar penal. De la ucidere din culpă, la omor

La un an de la accidentul în care și-a pierdut viața tânără Gabriela Rîpan din Suceava, magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca au decis ca şoferul să fie cercetat pentru infracțiunea de omor fară cale de atac.

Alexandru RÎȘNIŢĂ, avocatul familiei Rîpan a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă în infracţiunea de omor pe următoarele considerente: soferul deţinea permis de conducere de puţină vreme, conducea pentru prima dată autovehiculul Mercedes-Benz CLS 500 4Matic, proprietatea victimei, astfel că capacităţile tehnice ale autovehiculului și viteza cu care răspunde la comenzi îi erau necunoscute, dorinţa declarată de a testa viteza maximă a autovehiculului, se deplasa cu o viteză mult superioară limitei maxime admise pe acel sector de drum, pe un carosabil acoperit cu polei (în jur de 150 km/h, în condiţiile în care ceilalţi participanţi la trafic se deplasau cu maximum 40-50 km/h), a cuplat modulul SPORT pentru a testa viteza maximă a autovehiculului în condiţii meteorologice absolut improprii, a decuplat sistemele de protecţie ale autovehiculului, având reprezentare clară, că un astfel de demers sporește șansele unui accident și totodată a vătămării pasagerilor, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, scrie Realitatea de Cluj.

Tanarul  a fost testat preliminar pozitiv pentru substanţe psihoactive, chiar dacă examenul toxicologic ulterior a fost negativ pentru amfetamine, tetrahidrocanabinoli, morfină și derivaţi opiacei. Rezultatul poate fi considerat incomplet, câtă vreme s-au vizat doar anumite substante,d eci exista posibilitatea ca tanarul să fi consumat alte substanţe interzise cum sunt cele denumite generic „etnobotanice” sau cele din categoria „anabolizantelor”.

Deși inculpatul figurează cu un istoric de sancțiuni rutiere, începând cu anul 2017: nefolosirea centurii de siguranță (2017), lipsa documentelor (2017), staționare neregulamentară (2018), două accidente cu pagube materiale (2018), staționare neregulamentară (2018), circulație pe drum cu accesul interzis (2018), depășirea cu peste 50 km/h a vitezei admise și alte nerespectări privind depășirea (2018), procurorul din sală  a manifestat o atitudine partinitoare, oferind circumstanțe atenunante și  motivand în pledoaria sa că între acesta și victimă existau sentimente, iar acesta nu era un șofer cu experiență.

Familia victimei a intentat un proces și împotriva companiei de asigurări, cerând despăgubiri.