Prima reacție a femeii care a încercat să îi taie penisul soţului. Cum își motivează gestul
Marinela Benea, femeia în vârstă de 40 de ani din localitatea vasluiană Dragomireşti, care a încercat să-i taie soţului organele genitale, revine cu explicații. Aceasta susţine că a recurs la acest gest pentru că bărbatul este leneş, nu o ajută la treburile gospodăreşti, iar când se află sub influenţa băuturilor alcoolice o agresează şi o alungă de acasă, potrivit Adevărul.
Marinela Benea susține că bărbatul, alături de care trăieşte în concubinaj de 15 ani, îi face viaţa un chin atunci când este băut, o alungă din casă, invocând că este casa lui, o bate şi o umileşte. Se întoarce de fiecare dată înapoi, pentru că nu are unde locui în altă parte, ea fiind originară din judeţul Botoşani. Împreună au un copil de 15 ani.
Luni, Ionel Popa (39 ani) a lucrat cu ziua la un localnic, iar drept recompensă a primit o sticlă cu vin. A băut-o de unul singur şi cum şi pe parcursul zilei consumase alcool, ”nu aveai cu cine te mai înţelege”.
Femeia susţine că toată noaptea a pus-o să încălzească încăperea în care dormeau pe motiv că îi este frig sub plapumă. Dimineaţa, după o noapte de nesomn, femeia i-a cerut bărbatului să o ajute la treburile gospodăreşti, ”măcar atâta gest să facă de 8 Martie”. Pentru că bărbatul a luat-o la rost, invocând că el nu este ”comandat” de femeie, Marinela Benea s-a năpustit asupra lui, apucându-i organele genitale.
”Când o ia pe ulei, se schimbă foaia. Azi era băut, de aseară. A fost la cineva la treabă şi i-a vin. Toată noaptea m-a pus să fac focul că îi este frig la picioare, am pus tot ca să fie bine. Dimineaţă când s-a luminat am tras draperiile şi i-am zis să iasă şi el afară să facă treabă. Să se ducă la vie să o cureţe măcar. Iar el a început că mă înjure că îl comand eu pe el ce să facă. Şi eu atunci i-am spus ia să văd eu ce bărbat eşti tu şi atunci l-am apucat, el s-a tras şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu mi-a dat o floare în viaţa lui. Mi-a arătat doar toporaşi şi viorele în pădure. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. De dus mă duc la el, îl caut la spital, dar sigur mă înjură şi mă alungă de acasă, a declarat Marinela Benea.
Femeia afirmă că după ce şi-a rănit partenerul a încercat să îl panseze cu comprese, însă acesta a înjurat-o. A sunat la Ambulanţă după ajutor. Cadrelor medicale le-a declarat că de fapt soţia a vrut să-i smulgă bărbăţia pentru că nu i-a oferit flori de 8 Martie.
”Bărbatul prezenta plăgi tăiate în zona scrotală, prin heteroagresiune. A afirmat că soţia l-a tăiat cu un cuţit, pentru că nu i-a oferit flori de 8 Martie. După acordarea primelor îngrijiri, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a precizat Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulanţă Vaslui.
Ionel Popa a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu o plagă la nivelul scrotului, având testiculele exteriorizate a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Starea sa este în prezent stabilă.