VIDEO - O cisternă încărcată cu combustibil s-a răsturnat, pe A1. Cozi kilometrice la intrarea în Pitești
Un grav accident de circulație a avut loc, joi dimineață, pe A1, în apropiere de Pitești. O cisternă încărcată cu benzină și motorină s-a răsturnat, iar pompierii au intervenit de urgență, fiind pericol de explozie. Din cauza stratului de combustibil de pe carosabil, traficul în zonă a fost restricționat și s-au format cozi kilometrice de mașini pe ambele sensuri.
UPDATE: Cisterna răsturnată la ieşirea de pe A1 Piteşti-Bucureşti a fost ridicată cu o macara. Pompierii argeşenii au pus perne pneumatice şi au legat-o cu chigi pentru ca operaţiunea să se poată derula în siguranţă.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN7 – ieșire de pe A1, intrare în com. Bascov (str. Serelor), județul Argeș, sensul către Râmnicu Vâlcea, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de deplasare, circulația fiind deviată pe la nodurile rutiere de la kilometrii 106 și 115.
La fața locului au fost mobilizate două autoutilitare de stingere, două autospeciale de descarcerare și un echipaj SMURD.
Cel mai probabil, accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei.
Detalii pe Realitatea de Arges.
sursa video: PiteStiri