O femeie a ars de vie în locuința sa, în noaptea dintre ani – FOTO&VIDEO
O femeie în vârstă de 75 de ani, din localitatea Bulboaca, județul Vaslui, a murit noaptea trecută în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa. Soțul femeii (77 de ani) a reușit să iasă din locuința cuprinsă de flăcări cu doar câteva momente înainte să explodeze o butelie cu gaz metan, aflată în bucătărie.
În urma incendiului, au ars și două animale de companie, respectiv un câine și o pisică, pe care cei doi septuagenari le țineau pe lângă casă.
„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul a trei încăperi. În casă a fost găsit corpul carbonizat al unei persoane de sex feminin, în vârstă de 75 ani. Soțul victimei (77 ani) a apucat să se autoevacueze înainte de a exploda butelia aflată în bucătărie. Au ars aproximativ 21 mp reprezentând două dormitoare și o bucătărie (mobilier, frigider, televizor, diverse textile), trei ferestre și tot atâtea uși. S-au degradat: un aragaz, o butelie încărcată cu GPL, o mașină de spălat, diverse textile și documente”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Pompierii au reușit să salveze o cameră a locuinței, o magazie de materiale și două case aflate în imediata vecinătate a imobilului care a ars. Cauza probabilă a incendiului: jarul căzut dintr-un sistem de încălzire (sobă cu acumulare de căldură) pe materialele combustibile aflate în apropiere.
Video pe realitateadevaslui.net