MENIU

Noi detalii șocante de la Caracal. Un polițist demască prudența procurorilor

Adjunctul IPJ Olt, comisarul şef Nicolae Alexe, le-a propus procurorilor care coordonau operaţiunea de la Caracal să sune chiar el la 112 şi să raporteze un caz de violenţă domestică pentru ca poliţiştii să poată intra în locuinţă cât mai repede, spun surse apropiat anchetei, pentru Gazeta Nouă, propunere refuzată de magistraţi.

Acţiunea a fost coordonată de patru procurori, trei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal şi unul de la DIICOT Craiova.

Potrivit surselor citate, în jurul orei 2.00, în noaptea de joi spre vineri, anchetatorii ştiau locaţia de pe strada Craiovei numărul 169, din Caracal, şi presupusul autor, dar intervenţia propriu-zisă a fost amânată până la ora 6.00.

Aceleaşi surse spun că adjunctul Alexe le-a solicitat procurorilor, în prezenţa a 10-15 poliţişti, în mod expres, să intre în locaţie, fapt confirmat deja şi de fostul şef al Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda. Aceştia au refuzat, însă, pe motiv că nu se ştie sigur că Gheroghe Dincă e autorul sau că aceea este locaţia.

Alexe a insistat şi a cerut să sune personal la 112 şi să anunţe un caz de violenţă domestică la adresă, pentru a se putea intra. Procurorii au refuzat şi această variantă.

Detalii pe Realitatea de Olt

Mai multe articole despre:
crimele de la Caracal