MENIU

Iese la pensie şi soţia fostului şef al Poliţiei Caracal, urmând exemplul soţului

Comisarul şef Violeta Mirea, soţia fostului şef al Poliţiei Caracal Nicolae Mirea, a depus documentaţia pentru a ieşi la pensie, începând cu data de 19 august, urmând exemplul soţului ei.

Violeta Mirea era şeful Secţiei Poliţie Rurală Osica de Sus, care are arondate mai multe posturi de poliţie, printre care şi cel de la Dobrosloveni, localitatea de unde este Alexandra Măceşanu, care ar fi fost schestrată, violată şi ucisă de Gheorghe Dincă.

Potrivit unor surse, conducerea IPJ Olt va decide luni cine va prelua conducerea Secţiei Osica de Sus, după pensionarea comisarului şef Violeta Mirea.

Nicolae Mirea, șeful Poliției Caracal, a fost demis pentru modul în care s-a acționat încă de la anunțarea dispariției Alexandrei Măceșanu.

Polițistul este și protagonistul unor afirmații incredibile. Acesta n-a luat în serios nicio secundă dispariția fetei de 15 ani.

Potrivit unchiului Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, când tatăl fetei a mers să declare dispariția s-a lovit de un răspuns halucinant: „Hai, bă, ce dracu’… știi cum sunt fetele în ziua de azi… apare mâine-poimâine cu iubitul de mână!”.

Detalii pe Realitatea de Olt

Mai multe articole despre:
Caracal