MENIU

Iarna și-a intrat în drepturi. Drumuri blocate în mai multe județe din țară / UPDATE

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, mieruri, o atenţionare COD PORTOCALIU şi COD GALBEN de ninsori şi viscol pentru mai multe judeţe ale ţării. 

Circulaţia pe drumurile din Harghita se desfăşoară miercuri în condiţii de iarnă, din cauza ninsorilor abundente, la nivelul întregului judeţ fiind suplimentat numărul de echipaje de poliţie care dirijează circulaţia.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că în afara echipajelor de Poliţie Rutieră care acţionează pe drumurile din judeţ, îndeplinesc atribuţii pe linie rutieră şi poliţiştii de ordine publică din oraşe, dar şi patrulele intercomunale, care supraveghează şi dirijează circulaţia, acolo unde este nevoie.

Gheorghe Filip a punctat faptul că atenţia este concentrată, cu precădere, pe zonele înalte, respectiv pe drumurile care traversează trecătorile montane, pentru evitarea unor blocaje rutiere.

De altfel, pe DN 15, la ieşirea din municipiul Topliţa, spre staţiunea Borsec, a fost instituit un punct fix de control, fiind verificate maşinile de mare tonaj, cărora nu li se va permite să-şi continue drumul, dacă nu sunt echipate de iarnă.

UPDATE, ORA 19: Zeci de tiruri sunt blocate între Gheorgheni și Praid, județul Arad, din cauza viscolului puternic. 

UPDATE ORA 20.15: Şapte autotrenuri sunt blocate în coloană, miercuri seară, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, pe sensul de mers către Sibiu, TIR-urile neputând înainta într-o zonă unde drumul este în rampă din cauză că şoseaua este acoperită de zăpadă sub care s-a format polei.

Iarna îşi intră în drepturi! COD PORTOCALIU şi GALBEN de viscol. Judeţele afectate

Codul Galben este valabil din data 17 ianuarie, ora 14:00, până la 18 ianuarie, ora 22:00. 

Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori; intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, în zona de munte va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă.

În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

 

Mai multe articole despre:
iarnă meteo vreme Harghita