MENIU

Foc de armă pentru prinderea unor hoți care au încercat să fugă de poliție

Patru hoți au fost surprinși în flagrant în timp ce furau anvelope din depozitul unei societăți comerciale din municipiul Satu Mare, polițiștii fiind nevoiți să tragă un foc de armă pentru a-i prinde, informează marți un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, aflați în serviciul de patrulare în echipaje mixte cu jandarmii, s-au sesizat din oficiu despre faptul că patru persoane au sustras, luni seara, mai multe anvelope noi din depozitul unei societăți comerciale și încearcă să părăsească zona cu un vehicul.

"Polițiștii au reușit identificarea și oprirea în trafic a vehiculului în cauză, pe strada Alexiu Berinde, moment în care doi dintre pasageri au sărit din autoutilitară și au fugit, escaladând gardul unui teren viran din apropiere. S-a trecut la urmărirea lor, iar întrucât aceștia nu s-au supus somațiilor repetate de oprire, unul dintre polițiștii echipajului a executat un foc de armă în plan vertical, în urma căruia cei doi s-au conformat", arată IPJ.

Toți cei patru bănuiți în comiterea furtului, respectiv trei bărbați din Satu Mare — unul de 45 de ani, aflat la volan, unul de 42 de ani și unul de 27 de ani, respectiv un al patrulea bărbat de 36 de ani din comuna Apa — au fost reținuți pentru furt calificat, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Mai multe articole despre:
hoţi poliţie focuri de armă