Explozie de plante exotice la Iaşi
Plantele exotice au înflorit la Iaşi. Expoziţia tradiţională cu diferite specii de plante din sud-estul Asiei a fost deschisă la Grădina Botanică din Iaşi. Colecţia de azalee şi camelii este cea mai mare din ţară, dar şi cea mai valoroasă. Printre exemplarele expuse sunt unele ce depăşesc 40 de ani de când se află în patrimoniul primei grădini botanice din România.
Este deja o tradiţie pentru ieşeni ca la sfârşitul iernii să poată admira cele mai frumoase specii de flori la Gărdina Botanică din oraş. Vizitatorii au fost impresionaţi de spectacolul de culori oferit de azalee şi camelii.
Întreţinerea colecţiei de azalee şi camelii ocupă tot anul cercetătorilor de la Grădina Botanică din Iaşi. În cadrul expoziţiei, organizatorii şi-au dorit să scoată în evidenţă frumuseţea şi delicateţea acestor specii, care sunt în floare în această perioadă a anului.
La expoziţie pot fi admirate şi alte câteva sute de specii de plante, printre care orhideele, begoniile, bonsaiul sau palmierii. Expoziţia de flori exotice va fi deschisă până pe 13 martie.