Descoperire macabră sub gheaţa unui lac din Iaşi
Un ieşean de 80 de ani, care fusese dat dispărut de familie la sfârşitul anului trecut, a fost găsit mort, luni, sub gheaţa lacului Ciric, fiind scos de către pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, după o intervenţie de câteva zeci de minute, scrie ziaruldeiasi.ro.
Bărbatul a fost găsit în jurul prânzului de cineva care trecea pe lângă lacul Ciric şi care a văzut iniţial o mână ieşită deasupra apei, persoana fiind acoperită în totalitate de pojghiţa de gheaţă formată deasupra lacului.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au precizat că au fost solicitaţi să asiste la intervenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, alături de criminalişti, reuşind să îl scotă pe bărbat abia după ce au spart gheaţa din jurul cadavrului acestuia.
Familia bărbatului de 80 de ani a reclamat dispariţia acestuia în 26 decembrie 2014.
"Bărbatul este din municipiul Iaşi, poliţiştii fiind sesizaţi în 26 decembrie anul trecut de către familie cu privire la faptul că acesta este dispărut. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a declarat, luni, Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.