Reziștii disperați se răfuiesc în justiție chiar ACUM. Lasconi: Reziștii disperați se răfuiesc în justiție chiar ACUM. Lasconi: Sunt lidera USR și 20 de talibani își bat joc de democrație!
Scandalul reziștilor disperați să îl susțină pe Nicușor Dan a ajuns azi în instanță! USR a atacat hotărârea BEC prin care atât formațiunii, cât și liderilor acesteia li se interzice să promoveze alt candidat decât cel declarat oficia, Elena Lasconi. Șefa USR a ajuns la tribunal, pentru a-și susține cauza în fața celor care au trădat-o.
La Curtea de Apel București sunt programate, miercuri, două procese legate de USR, potrivit Realitatea Plus. În primul, formațiunea solicită să i se permită să îi facă lui Nicușor Dan campanie electorală, nu Elenei Lasconi, șefa formațiunii și cea declarată drept candidat la alegerile prezidențiale.
Într-un proces separat, unul dintre liderii USR, Ionuț Moșteanu, cere în instanță dreptul de a posta pe rețele de socializare mesaje pro Nicușor Dan. Demersul său vine după ce Biroul Electoral Central a precizat că nici USR, nici politicienii formațiunii, nu pot susține public un alt candidat decât cel pe care l-au declarat oficial, adică Elena Lasconi.