Depoul de tramvaie Victoria, desființat. Un nou tun imobiliar în București?
Primăria Capitalei vrea să desființeze depoul din Piața Victoriei și să mute tramvaiele la depoul din Titan. Terenul rămas liber, aproape 35.000 mp, va ajunge la Societatea de Transport București (STB), printr-o majorare de capital
Societatea va decide ce face cu el, respectiv va putea încheia contracte de administrare, asociere în participațiune, parteneriate public private, potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a Ședinței de Consiliu General de miercuri, scrie Hotnews.ro
Terenul este unul dintre cele mai valoaroase din București și a fost vânat constant în ultimii 30 de ani de rechinii imobiliari. Transferul de proprietate al unui asemenea bun, al cărui preț poate ajunge și la 2500 de euro/mp fără un plan clar și transparent este controversat și ridică mai multe semne de întrebare.
Cătălin Deaconescu, consilier general PNL, acuză că în condițiile în care nu se stabilește clar și transparent ce va face STB cu acel teren, acesta poate fi tunul de final de mandat al majorității PSD-ALDE.
”Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al Municipiului Bucureşti a imobilului situat în București, strada Mexic nr. 19 - Depou Victoria, compus din teren în suprafață de 34.748 mp și construcții. Se acordă mandat special reprezentanţilor Municipiului Bucureşti în Adunarea Generală a Acționarilor societății Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. să aprobe majorarea capitalului social în condițiile stipulate în art. 215 din Legea 31/1990 în vederea obţinerii de către STB S.A. de venituri proprii, să aprobe relocarea activității Depoului Victoria pe amplasamentul actualului Depou Titan, precum și să aprobe actualizarea Actului Constitutiv al Societăţii de Transport Bucureşti STB SA”, se arată în proiectul de Hotărâre ce urmează a fi supus aprobării Consiliului General în ședința de miercuri.
”Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 90/2017, prevede necesitatea identificării unei soluții în vederea relocării activității Depoului Victoria, iar potrivit raportului de specialitate comun întocmit de Direcția Guvernanţă Corporativă și Direcţiei Patrimoniu, prin aducerea ca aport în natură la capitalul social al Societăţii de Transport Bucureşti STB S.A. a imobilului situat în Bucureşti, strada Mexic nr. 19, sector 1, compus din teren în suprafață de 34.748 mp, se vor obține venituri suplimentare de către societate necesare asigurării unui serviciu de transport public de călători la cele mai înalte standarde”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Gabriela Firea.