MENIU

Cântăreț înjunghiat de un interlop în cazino, la mall

Incident grav, duminică dimineață, într-un cazino aflat în incinta unui mall din Arad. Protagoniștii: cântărețul de manele Ioan Dinescu și interlopul Vesa Daniel Florin, în vârstă de 45 de ani, acesta din urmă înjunghiindu-l pe cântăreț.

Cei doi s-au luat la palme din cauza unui “pot norocos”. Din informațiile noastre, cântărețul a jucat la un aparat de poker în jur de o mie de euro, așteptând să prindă marele câștig. Interlopul Vesa l-ar fi “ochit” pe Ioan Dinescu, după ce a văzut că a jucat o mie de euro la aparat, așa că s-a dus el să pună mâna pe “potul” ce urma să vină. L-ar fi înlăturat pe Ioan Dinescu de la aparat cu câteva palme, potrivit aradon.ro.

Agentul de pază a intervenit și i-a condus pe amândoi în parcarea mall-ului. Acolo, Vesa a scos un briceag și l-a înjunghiat pe cântăreț. Agentul de pază a intervenit, fiind și el rănit artificial în zona spatelui. Interlopul este căutat de polițiști, el fugind de la fața locului.

Mai multe articole despre:
înjunghiat cântăreţ