Au găsit la gunoi nişte uniforme de poliţist. Ce s-a întâmplat apoi
Doi bărbaţi fără adăpost din Sibiu au fost filmaţi în timp ce se plimbau pe stradă îmbrăcaţi în uniforme oficiale de Poliţie.
Când au fost întrebaţi de provenienţa respectivelor ţinute, cele doi oameni ai străzii au spus că au găsit hainele la gunoi.
Imaginile publicate pe Internet au ajuns în atenţia oamenilor legii, care vor demara o anchetă pentru a stabili cum au ajuns uniformele în posesia celor doi bărbaţi, scrie presa locală.
Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, a precizat că acum se încearcă identificarea indivizilor din filmuleţ. De asemenea, poliţiştii vor să afle dacă a fost săvârşită vreo faptă penală prin folosirea calităţii false de poliţist.
Dacă bărbaţii fără adăpost din filmare au folosit uniformele doar ca îmbărăcminte, aceştia nu riscă niciun fel de amendă.