Accident GRAV pe DN1 între un autocar și un autoturism. A fost activat planul roșu de intervenție
Accident grav luni dimineață între un autocar și un autoturism, soldat cu un mort și mai mulți răniți. A fost activat planul roșu de intervenție.
Traficul rutier blocat între Oradea și Cluj în urma unui accident rutier, care a fost anunțat la 112 la ora 07:43.
O coliziune între un autoturism Mercedes și un autocar s-a soldat cu decesul şoferului din Mercedes şi cu rănirea a nu mai puţin de 24 de pasageri şi a doi şoferi din autocar.
Patru echipaje de pompieri, două de descarcerare, paramedici, TIM SMURD şi SAJ BH au mers la locul acidentului produs între Uileacu de Criş şi Urvind. „Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea șoferului autoturismului, însă din nefericire acesta a fost declarat decedat”, a transmis maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
Conform primelor informații, șoferul autocarului a suferit doar escoriaţii, la fel ca ceilalţi pasageri din autocar. Starea celor 26 de pasageri este încă evaluată de personalul medical, dar se pare că niciunul nu e grav rănit.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Oradea – Cluj, în zona localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor, a avut loc o coliziune între un autocar şi un autoturism. Circulaţia rutieră este blocată.