MENIU

Accident auto ca în filmele de acțiune, lângă Bârlad

O femeie a ajuns în stare de inconștiență la spitalul municipal din Bârlad, după ce mașina în care se afla, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-o râpa adâncă de peste zece metri. Imediat ce au ieșit pasagerii din autoturism, mașina a luat foc din cauza combustibilului scurs și a unui scurt circuit.

Femeia se afla în autoturismul marca Volkswagen Touran, împreună cu alți doi bărbați care lucrau ca paznici la Spitalul Municipal din Bârlad. În timp ce coborau curba periculoasă de la intrarea în localitatea Pogana, autoturismul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în râpa adâncă de peste zece metri, scrie Realitatea de Vaslui.

Până la sosirea pompierilor, cei doi bărbați au reușit să iasă singuri din mașina care s-a răsturnat de mai multe ori. Au scos și femeia, însă aceasta era în stare de inconștiență. Imediat ce au ieșit din autoturism, acesta a luat foc din cauza combustibilului scurs și a unui scurt circuit.

Pompierii militari sosiți la fața locului au stins incendiul, evacuând apoi persoanele din râpă. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență din Bârlad, în stare de inconștiență. Ceilalți doi bărbați au refuzat transportul la spital.

„Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale (1 ASAS și o ambulanță tip B2 – EPA) în localitatea Pogana, la un accident rutier în care au fost implicate trei persoane și un autoturism. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au găsit un autoturism marca Volkswagen Touran răsturnat pe cupolă și căzut într-o râpă adâncă de cel puțin zece metri. Autoturism răsturnat se află într-o poziție instabilă, astfel că Intervenția a fost una foarte dificilă. La intervenție au participat două echipaje formate din nouă subofițeri”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările care au dus la producerea accidentului. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe articole despre:
accident săectaculos langa barlad