Zodiile care NU pot tine un secret. Dușmanii ascunși din zodiac
Unii oameni sunt atât de secretoși încât scot pe oricine din sărite cu misterul pe care vor să îl păstreze. Nu-i așa că nici tu nu suporți să știi că nu cunoști tot adevărul cu privire la o persoană? Poate fi frustrant să te întrebi tot timpul „oare ce ascunde cel de lângă mine?”, dar există și extrema cealaltă - categoria oamenilor care nu pot ține un secret. Îi știi și tu, sunt mereu cu gura mare și dezvăluie orice detaliu, chiar și despre situațiile care nu îi privesc.
Acestea sunt zodiile care nu pot ține un secret, potrivit Divahair.
Berbec
Nativii Berbec nu pot păstra o informație doar pentru ei, nu prea le pasă de felul în care îi văd ceilalți și nu se supără dacă vor fi judecați pentru ceea ce spun. Fac parte din categoria semnelor de foc, sunt foarte impulsivi și, de multe ori, nu gândesc înainte să vorbească, așa că le iese pe gură și ce nu ar trebui, dar mai rău este că nici nu le pare rău când fac o astfel de greșeală.
Gemeni
Ei sunt vorbăreți și se mai întâmplă să îi ia gura pe dinainte. Le place să împărtășească fiecare informație nouă și uneori uită care erau detaliile ce nu ar fi trebuit divulgate. Acești nativi vorbesc orice și cu oricine, așa că nu mai este un secret că nu pot păstra un secret. Le pare rău când realizează că nu își pot retrage cuvintele, dar, din păcate, nu se mai poate face nimic.
Fecioară
Fecioarele găsesc întotdeauna scuze pentru cuvintele rostite, chiar și atunci când sunt greșite. Vor spune secretele tale și altor oameni, apoi vor găsi o justificare în mintea lor și se vor preface că nu s-a întâmplat nimic rău. Vor recunoaște și în fața ta că au divulgat informații pe care le doreai ascunse, dar nu vei vedea pe chipul lor nicio urmă de remușcare.
Scorpion
Nativii Scorpion sunt puțin duplicitari la capitolul „secrete”. Așa este, pare un paradox, având în vedere că păstrează întotdeauna misterul atunci când vine vorba de propria persoană. Dar nu le place să își încarce sufletul cu povara adusă de secretele altcuiva și le vor spune imediat, în gura mare, mai ales dacă pot obține beneficii de pe urma lor.
Săgetător
Săgetătorii sunt sinceri și direcți, ei spun mereu adevărul și chiar nu se pot abține să vorbească atunci când cineva îi întreabă ceva intim despre tine! Spre deosebire de ceilalți nativi care au gura mare, lor chiar le pare rău că nu reușesc să îți fie alături prin păstrarea secretelor tale. Se simt îngrozitor după ce comit o astfel de faptă și le este greu să mai dea ochii cu tine mult timp după aceea.
Te-ai confesat până acum în fața acestor zodii? Poate ar trebui să fii mai atent/ă data viitoare când le spui un lucru care nu vrei să fie aflat și de restul lumii.