Vrei să trăieşti mai mult? Află ce stil de viaţă trebuie să ai!
Nu trebuie sa fii un ascet pentru a te bucura de o viata lunga, dar moderatia este esentiala. Cel putin asa deducem din "retetele" centenarilor care au scris istorie datorita longevitatii lor.
O zestre genetica buna nu este suficienta pentru a avea o viata lunga. Specialistii spun ca bagajul genetic dicteaza doar in proportie de 25% speranta de viata, iar restul depinde de noi. Secretul longevitatii, spun expertii, sta in lucruri evidente, precum o alimentatie sanatoasa si un stil de viata activ.
Diva Hair iti prezinta secretele culinare pentru o viata lunga, dezvaluite de cei mai longevivi oameni din istorie:
Cea mai longeviva femeie in viata nu mananca legume
Misao Okawa are 115 ani si detine titlul de cea cea mai longeviva femeie in viata in Cartea Recordurilor. Secretul ei? Sushi preparat cu macrou. Japoneza recunoaste ca nu se da in vant dupa legume, dar ii plac foarte mult prajiturile facute in casa. Nipona este, de asemenea, mare consumatoare de soia, care are o actiune antioxidanta si care face ca menopauza sa se instaleze mai greu la femei, dar si sa fie si mai usor tolerata.
Okawa a ramas vaduva la 33 de ani si si-a crescut singura cei trei copii. Ea nu a avut niciodata probleme grave de sanatate si nu a luat vreodata medicamente.
Viata cea mai lunga a avut-o o fumatoare
Jeanne Calment, o femeie din Arles, Franta, este, oficial, persoana care a trait cel mai mult. Ea a incetat din viata la 122 de ani si a mers pe bicicleta pana la varsta de 100 de ani.
Totusi, frantuzoaica a fumat de la 21 de ani si pana la 117 ani, insa nu mai mult de doua tigari pe zi, iar de la masa nu ii lipsea niciodata vinul de Porto. Calment credea ca viata indelungata i s-a datorat uleiului de masline care era nelipsit din mancarurile ei. Printre alimentele preferate ale celei mai longeive persoane din istorie se afla si ciocolata.
Descoperă mai multe pe Divahair.ro.