Unde se aflau Delia şi Smiley când lumea îi vedea vineri la televizor
Milioanele de telespectatori care vineri de vineri, de la ora 20.30, butonează pe PRO TV sau pe Antena 1, au impresia că emisiunile lor favorite, “Vocea României” şi “X- factor”, se difuzează în direct. Eroare!
Au muncit în acele două luni pe rupte, deşi a fost o vară caniculară, iar abia acum îşi permit luxul să onoreze şi alte contracte sau să se relaxeze. În timp ce astăzi o vedeţi la Antena 1, criticând sau încurajând concurenţii, iată că Delia (33 de ani) se află într-un concediu de trei săptămâni, pe care şi-l petrece în Japonia, la o distanţă de casă de peste 8.800 km.
Vineri (9 octombrie), ea era tocmai la Tokyo, în capitala Japoniei, într-un centru comercial. Dar nici Smiley (32 de ani) nu s-a lăsat mai prejos, el fiind surprins, de fotoreporterii Click!, în aeroportul din Otopeni, în drum spre Viena (Austria) la o distanţă de 1.050 km.