Trendurile culorilor pentru dormitor în 2023
Design-ul interior este un domeniu fascinant, mai cu seamă când realizăm că prin el poate fi exprimat caracterul personal, o emoție, o stare sau o trăire.
Pe măsură ce ne dezvoltăm la nivel personal, spațiul în care locuim capătă straturi de rafinament care compun o imagine complexă a individualității noastre, cu o paletă întreagă de manifestări. Tot ce ne înconjoară devine relevant, de la măsuța de cafea la mobila dormitor.
Când vine momentul pentru amenajarea sau reamenajarea locuinței, avem în față o pânză albă, sau, urmărind tendințele culorilor, o pânză în nuanțe la modă.
Pentru că ne apropiem de finalul anului, vă propunem să aruncăm o privire la cum se anunță anul 2023 din punctul de vedere al paletei cromatice.
În linii mari, observăm tendința de încălzire a griurilor. Dacă în ultima decadă, griul rece, chiar cu nuanțe de albastru, care dădea senzația de metal, domina scena design-ului interior, se simte virarea lui în bej-grej-champagne, cu accente de negru, pentru a defini eleganța degajată a mileniului 3. Din familia culorilor de contrast rafinat, se remarcă și nuanțele de albastru întunecat sau burgund, iar pentru accesorii de accent, este preferată strălucirea discretă a cuprului sau alamei.
Grej-ul – combinația dintre gri și bej – este și el printre fundalurile favorite. Grejul permite suprapunerea elementelor de decor în nuanțe de pământ, creând armonia perfectă cu lemnul natural, auriul și albul murdar.
Paleta de culori întunecate este și ea din ce în ce mai prezentă în amenajările interioare contemporane pentru că vine cu sentimentul de bogăție și securitate. Albastrul, verdele sau vișiniul sunt culori preferate și pentru efectul de calm, care permite adaosul de elemente vibrante cum ar fi ramele aurii sau corpurile de iluminat în stil baroc.
Kaki-ul reprezintă o tendință cromatică relativ nouă, dar de mare succes. De regulă, acesta promovează o paletă caldă de pasteluri, în combinație cu teracotta, roz-somon și/sau lavandă.
O nuanță mai luminoasă de kaki, în combinație cu tonuri încântătoare de gri și bej, verdele-oliv conferă energie luminoasă, rămânând o culoare liniștitoare, care potențează concentrarea. Din acest motiv, olive-ul se numără printre culorile preferate pentru spații dedicate studiului.
În paleta de verde, remarcăm și tendința pentru alte două nuanțe: verdele-pădure și verdele-smarald. Ambele sunt alese pentru senzația de profunzime și prospețime. Se combină excelent cu accente de ruginiu, auriu sau bronz.
O altă culoare care rămâne în top pe paleta cromatică pentru interioarele 2023 este albastrul – cu toate variațiile lui de la cel deschis-prăfuit la turquoise, cobalt și marin. Pentru că este opțiunea numărul unu a designerilor consacrați, albastrul poate fi numită culoarea anului în amenajări interioare. Este aplicată pe pereți, sau se regăsește în preferințele de tapițerie pentru paturi, canapele și draperii, pentru a aduce serenitate și sentimentul de confort desăvârșit. Albastrul este și fundalul ideal pentru a evidenția elemente de decor din ceramică, porțelan sau lemn.
Culorile neutre, clasice, rămân și ele opțiuni sigure pentru crearea de spații primitoare, în care piesele de mobilier și decorațiunile ocupă primul plan.
Galbenul luminos, rozul delicat sau verdele-mentă asigură crearea unui cadru blând care scoate în evidență decorațiunile cu personalitate: împletituri, texturi, textile colorate sau piese de mobilier elaborate.
Pe rovere.ro, găsiți o gamă variată de piese de mobilier create respectând tendințele cromatice ale momentului, ușor de integrat în cele mai diverse stiluri de amenajari interioare. Vă așteptăm și în magazinele Rovere Mobili pentru a consulta pe-ndelete oferta de materiale și culori cu care vă puteți personaliza locuința cu eleganță și rafinament.