MENIU

Surpriza uriașă a unor canadieni care au ajuns în Cazanele Dunării - VIDEO

Steve și Ivana sunt un cuplu din Canada, amândoi pasionați de călătorie și mereu dornici de aventură. Un prieten apropiat de al lor este român și astfel au ajuns să descopere țara noastră.

După prima vizită, s-au îndrăgostit iremediabil de România, astfel că, un an mai târziu, au decis să revină și să petreacă mult mai mult timp astfel încât să viziteze cât mai multe locuri de pe meleagurile noastre, potrivit ziare.com.

Ultima călătorie i-a purtat la Cazanele Dunării, iar concluzia lor a fost una singură: ”Nu ne vine să credem că asta e România!”.

Cei doi pornesc din Orșova și se opresc să vadă chipul lui Decebal sculptat în stâncă. După o scurtă lecție de istorie, cei doi se întreabă de ce numele ”Decebal” nu este unul foarte popular în România, realizând că nu au cunoscut pe nimeni pe care să cheme așa.

Pe tot parcursul drumului, cei doi se miră de cât de mare e Dunărea, cu mult peste așteptările lor.

”Nu am suficiente cuvinte în vocabular ca să descriu peisajul. Nu știu cum se vede pe filmare, dar în realitate e extraordinar. Nu vreau să plec din acest loc. Am avut de ales între a face o plimbare cu barca și a face această drumeție. Am vrut să vedem acest peisaj de sus. Nu știu ce să spun, șase stele din cinci, cel mai frumos loc din România, toate superlativele”, spun cei doi.

Steve și Ivana își continuă drumul și ajung la Băile Herculane. Aceștia spun că e un loc foarte frumos, cu clădiri impresionante și cu munții pe fundal. Ba chiar se aventurează direct în apa caldă pentru o baie relaxantă după o zi lungă.

 

Mai multe articole despre:
canadieni cazanale dunarii