MENIU

STUDIU. Ce efect au, de fapt, măștile de protecție. Experimentul care i-a șocat pe cercetătorii chinezi

La începutul acestui an, cercetătorii din China au folosit hamsterii pentru a testa teoria. 

Măştile de faţă pot împiedica purtătorii să dezvolte cazuri grave de Covid-19 prin reducerea cantităţii de virus din organism, conform unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă.

Până acum, această teorie a fost doar suspectată, nu dovedită. Cercetătorii au estimat că aproximativ 40% din infecţiile cu coronavirus nu produc niciun simptom. Însă, atunci când unii poartă măşti, proporţia cazurilor asimptomatice a ajuns să depăşească 90% în timpul unui focar la o fabrică de fructe de mare din Oregon.


La începutul acestui an, cercetătorii din China au folosit hamsterii pentru a testa teoria, a raportat The New York Times.

Ei puneau animale infectate cu coronavirus şi sănătoase în cuşti alăturate, unele dintre ele fiind separate prin porţiuni făcute din măşti chirurgicale, notează mediafax.ro. 


Mulţi dintre hamsterii sănătoşi din spatele despărţitorilor făcute din măşti nu au fost infectaţi. Iar acele animale care au primit virusul au dezvoltat forme mai uşoare decât vecinii „fără mască”. 

 

Mai multe articole despre: