MENIU

Singurul mamifer din lume al cărui corp este acoperit cu solzi este pe cale de dispariție

Misterioșii pangolini, mamifere cu solzi care trăiesc în Africa și în Asia de Sud-Est, sunt pe cale de dispariție, carnea lor fiind extrem de apreciată în Asia, arată un comunicat difuzat luni de CITES (Convenția privind comerțul internațional cu specii periclitate de faună și floră sălbatice) și preluat marți de AFP, potrivit AGERPRES.

Animalul este singurul mamifer din lume al cărui corp este acoperit cu solzi, un fel de armură împotriva prădătorilor din natură. Din păcate, nu îi pot apăra și de braconieri.

Potrivit grupului specializat în pangolini, care lucrează la Londra, la Societatea de Zoologie, pangolinii reprezintă mamiferele cele mai supuse comerțului ilegal, peste un milion de exemplare fiind capturate în ultimii zece ani. În pofida interzicerii comerțului cu pangolini sălbatici în Asia, comerțul ilegal înflorește. Consumatorii sunt gata să plătească sume mari pentru carnea lor, trufanda la mesele din Asia. În medicina tradițională chineză, solzii de pangolin constituie un leac împotriva multor boli, printre care psoriazisul sau circulația sanguină proastă.

'Toate cele opt specii de pangolini sunt în prezent amenințate cu dispariția, îndeosebi din cauza comerțului ilegal din China și Vietnam', arată profesorul Jonathan Baillie, copreședinte al grupului specializat în pangolini și director de programe de conservare al Societății de Zoologie din Londra. 'În secolul al XXI-lea nu ar trebui să mai mâncăm specii pe cale de dispariție', a adăugat el.

Grupul lansează marți un program de acțiune pentru conservarea speciei, care vizează să pună capăt comerțului ilegal și să asigure viitorul pangolinilor din Africa și Asia. Dan Challender, copreședinte al grupului de specialiști, afirmă că 'trebuie ca guvernele chinez și vietnamez să inventarieze de urgență populațiile de pangolini și să publice cifrele', pentru a stopa comerțul ilegal.

Pangolinii cântăresc între 2 și 35 kg, în funcție de specie, și măsoară între 30 și 80 cm. Pangolinul gigantic, cel mai mare, măsoară 1,5 m și cântărește 35 kg. Majoritatea sunt animale nocturne care se hrănesc în principal cu insecte. Cuvântul pangolin provine din termenul malaezian 'pangguling', care înseamnă 'ceva care se încolăcește', cu referire la poziția adoptată de animal când se simte amenințat, încheie AFP.