MENIU

Scrisul de mână dispare, ce este de făcut?

Scrisul de mână și caligrafia, discipline care-i sperie pe preșcolari și elevi în clasele primare, ar putea dispărea în viitorul apropiat. Semnalul de alarmă vine de la pediatrii, care au tot mai des de-a face cu cazuri de copii care nu pot ține un creion în mână și nu știu să scrie de mână.    

Problema, spun specialialiștii, e chiar mai gravă, pentru că înșiși maturii folosesc tot mai rar scrisul de mână, iar obiceiul nu se mai transmite copiilor, din cauza că părinții le dau prea multă libertate la folosirea telefoanelor și tabletelor, potrivit unei analizeThe Guardian.

Dispariția treptată a scrisului de mână este vizibilă de la primele nivele alre educației (tot mai multe scrisori către Moș Crăciun, provenite de la copii, au fost trimise prin email), până la nivelul universitar (la Cambridge este încurajată redactarea pe calculator a lucrărilor de examen).

Specialiștii atrag atenția că nu este vorba de o simplă manifestare a progresului, fără efect major asupra intelectului. Scrisul de mână dezvolăt capacitate a de a “crea o imagine mentală a lumii și evenimentelor descrise”, lucru pe care redactarea digitală și, mai ales, procesul de copypaste, nu-l mai face.

Așa se explică de ce copiii care sunt lăsați și chiar încurajați să deseneze, să mâzgălească, să deseneze în nisip sunt, de regulă, mai bine dezvoltați intelectual.

Explicația ar fi că exercițiu scrisului manual activează anumite zone din creier și stimulează atât dezvoltatea cognitivă, cât și pe cea fizică, pentru că dezvoltă coordonarea, simțul ritmului și postura.

Pe de altă parte, educatorii atrag atenția că nici forțarea copiilor de a învăță literele și scrisul "prea devreme" nu are efecte benefice. O cale mai eficientă în stilmularea unor mecanisme și reflexe cognitive similare scrisului este muzica. Unul dintre psihologii consultați de The Guardian susține că abilitățile pe care le capătă un copil prin educație muzicală sunt asemănătoare celor pe care le dobândește prin scris.

Concluzia analizei ar fi că educatorii și educatorii ar trebui să găsească o cale de mijloc între cele două tendințe, astfel încât copii să învețe creativitatea, ceea ce le va da posibilitatea de a combina eficient formele de exprimare clasice cu cele digitale.

sursă foto: The Guardian

Mai multe articole despre:
scrisul