Scandal pe moștenirea lui Dan Adamescu. A fost chemată poliția
Scandalul dintre moştenitorii omului de afaceri Dan Adamescu a continuat şi sâmbătă iar fosta soţie a milionarului a chemat poliţia la vila în care au locuit, pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală.
Carmen Adamescu a reacţionat imediat, printr-un comunicat.
”În dimineaţa zilei de 11.03.2017, în jurul orei 10:45, am fost anunţată de către vecinii din Bulevardul Aviatorilor că se produce exact ceea ce anunţa Adriana Constantinescu, concubina fiului meu vitreg: o dubă de culoare roşie şi cu număr de Galaţi a intrat în curtea locuinţei, iar mai mulţi indivizi necunoscuţi au deschis uşa şi au început să încarce obiectele de valoare din interior. Întrucât o parte dintre obiectele din casă îmi aparţin de drept, fiind achiziţionate înaintea căsătoriei, iar celelalte fac parte din masa succesorală, am apelat la numărul de urgenţă 112, semnalând o posibilă intrare prin efracţie şi sustragere a unor bunuri de valoare.
La ora 11:01 au ajuns la faţa locului două echipaje de poliţie care au verificat baza legală a operaţiunii de golire a casei de mobilier şi tablouri. Întrucât nu au putut prezenta niciun fel de acte justificative, indivizii au fost obligaţi să-şi descarce „prada” din dubă şi să pună la loc obiectele. Reacţia lor indica faptul că ar fi fost vorba despre o tentativă de furt calificat, ce a fost stopată iniţial de intervenţia organelor de poliţie, care i-au surprins pe făptuitori în flagrant delict.
Ulterior, în zonă au apărut domnul Mihai Nichita , administratorul de la International Business Center Modern S.R.L., firmă ce deţine clădirea, precum şi doamna Viorica Stanca, secretara The Nova Group Romania, ambii aflaţi în subordinea directă a fiului meu vitreg, Alexander Adamescu.
Aceştia au prezentat avocaţilor mei o împuternicire, dar care nu prevedea explicit dreptul de a îndepărta obiecte din locuinţă. De aceea, cu toate că au forţat iniţial încărcarea camionului cu o mulţime de obiecte, cei doi reprezentanţi ai fiului meu vitreg au acceptat rămânerea dubei în curtea imobilului până mâine, astfel încât să putem inventaria oficial bunurile aflate acolo.
Interesant este faptul că, absolut „întâmplător”, o tentativă similară a fost surprinsă ieri, 10 martie 2017, de către fotografii tabloidului CanCan, care au sugerat, fără nicio dovadă, că ar fi vorba despre o acţiune coordonată de mine.