Sărbătoare 24 decembrie. Zi importantă pentru credincioși: o mare sfântă este pomenită în Ajun
Astăzi este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic şi, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului. Este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Mc. Eugenia (Ajunul Crăciunului)
Greco-catolice
Sf. m. Eugenia. Ajunul Naşterii Domnului. Post şi Ajun
Romano-catolice
Ss. Strămoşi ai lui Isus; Tarsila, fc.
Sfânta Cuvioasă Mucenică Eugenia (Evghenia) este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 24 decembrie.
Sfânta Eugenia s-a născut la Roma, într-o familie ce făcea parte din înalta aristocraţie. Tatăl său, Filip, a fost numit guvernator al Egiptului şi s-a mutat de la Roma în Alexandria, împreună cu familia.
În Alexandria, tânăra Eugenia, foarte frumoasă şi cu o educaţie solidă, bună cunoscătoare a celor două culturi, greacă şi latină, a intrat ca din întâmplare, sau mai bine zis din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în posesia unei cărţi ce cuprindea epistolele Sfântului Apostol Pavel, pe care citind-o cu luare-aminte, a aflat că unul este Dumnezeul cel adevărat, Care a făcut toată lumea.
Mintea ei îndată s-a luminat. Deci, a crezut în Hristos cu inimă neîndoită, dar cu gura nu îndrăznea a-L mărturisi pe faţă temându-se de mânia părinţilor săi.
A fugit de acasă şi a intrat într-o mănăstire de călugări, pretinzând că este famen. A dus o viaţă de asceză deosebită.
Tatăl Sfintei Eugenia, descoperind noua viaţă a fiicei sale, s-a botezat în credinţa creştină, împreună cu toată familia, şi a renunţat la funcţia sa. Din cauza alegerii făcute, tatăl Sfintei Eugenia a fost omorât de către noul guvernator al Egiptului prin ucigaşi plătiţi.
Sfânta Eugenia a fost ucisă în timpul prigoanei dezlănţuite de împăratul roman Galeriu (305-311), chiar în ziua Naşterii Domnului.
* Astăzi este ziua de pregătire pentru întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o zi deosebită din punct de vedere liturgic şi, de asemenea, ultima zi a Postului Crăciunului. Este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până seara.