MENIU

Sărbătoare 10 ianuarie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși.

Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei; Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei

Greco-catolice
Sf. Grigore de Nissa; Sf. cuv. pr. Marcian; Sf. ep. Domeţian

Romano-catolice
Ss. Agaton, pp.; Grigore de Nyssa, ep.; Paul, primul pustnic

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română în ziua de 10 ianuarie.

Sfântul Antipa, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în 1816, în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău. La 20 de ani, s-a călugărit şi a intrat în obştea Mănăstirii Căldăruşani, unde a stat doi ani. A plecat apoi la Sfântul Munte şi s-a stabilit la Schitul românesc Lacu, unde a vieţuit 15 ani.

La Muntele Athos a învăţat rugăciunea inimii, smerenia şi ascultarea desăvârşită. După perioada petrecută la Schitul Lacu, s-a stabilit pentru patru ani la Mănăstirea Esfigmenu, unde a fost făcut schimnic, primind numele de Antipa.

În 1860, la aproape 20 de ani de viaţă trăită în Sfântul Munte, a revenit în Moldova, la mănăstirile din preajma Iaşilor. Văzându-se însă împresurat de mulţi credincioşi, căci numele lui se făcuse cunoscut în toată ţara, după trei ani a plecat să se închine la moaştele cuvioşilor părinţi de la Lavra Pecersca.

A ajuns apoi la mănăstirile din nord, uimind pe toţi cu sfinţenia vieţii lui. De aici, auzind de vestita Mănăstire Valaam, cunoscută şi sub denumirea de "Muntele Athos de Nord" sau "Marea şi Cinstita Lavră", unul dintre cele mai mari centre monahale din Rusia, aflată pe o insulă din Lacul Ladoga, Cuviosul Antipa, iubind liniştea şi înstrăinare, în anul 1865 s-a aşezat în această mănăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiţi, lucrători neîntrecuţi şi dascăli iscusiţi ai rugăciunii lui Iisus.

După o vreme, datorită practicării intense a rugăciunii inimii şi a posturilor aspre, se învredniceşte de haruri deosebite, săvârşind numeroase minuni. La 10 ianuarie 1882, a trecut la cele veşnice. Canonizarea şi trecerea în rândul sfinţilor a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor în urma şedinţelor de canonizare din 20-21 iunie 1992.

* Sfântul Ierarh Grigorie, episcop al Nyssei, pomenit în calendarul creştin ortodox la 10 ianuarie, a fost frate al Sfântului Vasile cel Mare.

La fel ca şi fratele său, Sfântul Grigorie a primit o educaţie strălucită în cele mai cunoscute şcoli ale vremii. A fost căsătorit, iar soţia sa, Teozva, atunci când Sfântul Grigorie a fost hirotonit preot, a fost sfinţită diaconiţă, slujind bolnavilor şi îngrijind de cei săraci.

După moartea soţiei, Sfântul Grigorie a fost ridicat la treapta episcopiei, în Nyssa, Capadocia. A fost izgonit din scaunul episcopal de împăratul Valens (364-378), care îmbrăţişase erezia ariană.

Sfântul Grigorie a participat la lucrările Sinodului II Ecumenic, în anul 381, întărind credinţa în dumnezeirea Duhului Sfânt.

Se spune despre Sfântul Grigorie al Nyssei că semăna foarte mult cu fratele său Sfântul Vasile, însă era cărunt şi puţin mai vesel. 

Mai multe articole despre:
sarbatoare sarbatoare azi sarbatoare 10 ianuarie