ROMANII AU TALENT. Mai mult decât atât, din sezonul acesta, concurenţii care vor reuşi să îi lase fără cuvinte încă din etapa preselecţiilor pe Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre au şansa să intre direct în semifinale. Juriul le va acorda celor mai buni "biletul verde", care îi va trimite în penultima fază a concursului.
Şase oraşe, mii de kilometri străbătuţi prin toată ţara, 24 de show-uri şi peste 120 de ore de filmare - este bilanţul caravanei "ROMANII AU TALENT" în cel de-al patrulea sezon.
Cât s-au plimbat în căutarea de talente, cei doi "şefi" au încercat, pe rând, să vadă dacă au stofă de controlori de tren, dansatori de muzică populară, degustători de vin şi preparatori de shaorma. Rând pe rând, Pavel şi Smiley s-au schimbat în uniforme şi în costume de dans şi au încercat să fure meserie de la cei care se ocupă cu asta de o viaţă.
Inspiraţi de Bruno Icobeţ, cel mai talentat român din sezonul trecut, care a câştigat titlul alături de cei trei căţei ai săi, potenţialii "eroi" au pregătit numere care mai de care mai spectaculoase sau, dimpotrivă, de tot râsul, acompaniaţi de porumbei, cai, câini, curci, găini, şerpi şi lei de mare.
Prima ediţie a celui de-al patrulea sezon debutează în forţă vineri la Pro TV. Concurenţii se vor mişca pe ritmuri de dans, vor cânta la linguri, îşi vor demonstra forţa colosală sau talentul de aruncători la ţintă, vor desena cu picioarele, vor mânui păpuşi, vor încerca să ia ochii prin numere de magie.
Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu vor rămâne fără cuvinte când vor da din nou ochii cu unii dintre cei mai perseverenţi candidaţi la titlul de "cel mai talentat român". Georgeta Gulan, "febleţea" lui Mihai Petre, va reveni pentru a patra oară pe scena concursului. Juriul îl va revedea şi pe Lucian Isar, cântăreţul de muzică populară nemulţumit şi cârcotaş, care s-a hotărât să îşi mai încerce norocul încă o dată. O altă figură cunoscută este dansatorul Florin Jelezoglu, dezamăgit în trecut de criticile primite, dar la fel de ambiţios ca şi până acum. De această dată, unul dintre ei va reuşi să treacă în etapa următoare.
ROMANII AU TALENT. Ei sunt maeştrii în tras sforile
ROMANII AU TALENT. Vlad şi Petronela Tănase sunt concurenţii care au venit la ROMÂNII AU TALENT ca să facă teatru de animaţie. Cei doi, soţ şi soţie, au reuşit să arate că au talent. Din acest an, publicul din faţa micilor ecrane va avea parte de o experienţă totală marca "ROMANII AU TALENT": se va bucura atât de spectacolul de pe scenă, cât şi de ceea ce se petrece în culise. Telespectatorii vor putea urmări ce fac juriul şi prezentatorii în pauzele dintre show-uri, ce au făcut pe drum, în deplasări şi în timpul liber, precum şi discuţiile spumoase dintre aceştia.
"Tot momentul a fost frumos, dar as vrea sa-l remarc pe Keith Richards si mi s-a parut ca l-am recunoscut in momentul cand a inceput sa se dea cu capul de pian. E clar ca sunteti niste maestri in tras sforile", i-a laudat Andi Moisescu pe cei doi.
"Imi plac ideile astea. Spuneti si o poveste care te face sa te simti bine si sa te gandesti frumos", a completat Mihai Petre.
Andi Moisescu a explicat, glumind, ce a simţiti la preselecţiile pentru ROMANII AU TALENT: "M-am simţit ca-n bancul cu sticla de tărie care nu se termină niciodată. Aproape că-mi venea să fac şi eu ca rusul. Să strâng bani, ca să-mi iau două".
Juratul de la Romanii au talent a explicat şi cum se înţelege cu Mihai Petre: "Atât cât reuşesc. Fac suficiente eforturi să mă înţeleg cu mine însumi în show-ul ăsta, acum să mă mai chinuiesc să mă înţeleg şi cu Mihai?", scrie protvmagazin.ro.