MENIU

Rețete de mâncare cu varză murată. 3 dintre preparatele cele mai savuroase

Foto/Arhivă

Toamna este perioada în care se pregătesc cele mai multe conserve, iar varza murată nu lipsește de pe lista cu pregătiri pentru iarnă.

Aceasta se pune la butoi începând cu luna octombrie, astfel încât să fie murată până la Crăciun, urmând a fi folosită la sarmale. Varza acră se poate folosi însă și la alte rețete delicioase, de la cele mai simple până la unele mai complexe. Iată câteva moduri savuroase de a găti varza murată!

 

Varză la cuptor cu afumătură

Ingrediente:

  • 1 varză murată medie
  • 1 ceapă
  • 3 linguri pastă de tomate
  • 3 linguri ulei
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • mărar
  • carne afumată de porc (ciolan, costiță)
 

Se taie varza în sferturi și se pune în apă rece pentru câteva ore. Se scurge bine de apă varza și se toacă mărunt. Se toacă și ceapa și se pune la călit împreună cu uleiul, sarea și piperul. Când ceapa este călită, se adaugă cimbru, mărar și pasta de roșii. Se amestecă, după care se pune și varza în vas.

Separat, carnea de porc se fierbe, pentru a elimina spuma. Apoi, se taie în bucăți potrivite și se trage puțin la tigaie, în ulei, pentru a se rumeni. Se pune varza într-o tavă pentru cuptor și se adaugă bucățile de afumătură peste ea. Se acoperă și se dă la cuptor pentru aproximativ o oră.

Varză a la Cluj

Ingrediente:

  • 500 g carne tocată de porc
  • 1 varză medie
  • 2 cepe
  • 2 linguri pastă de tomate
  • sare
  • piper
  • mărar
  • cimbru
  • ulei

Se lasă varza la desărat, după care se călește cu ceapă, sare, piper, cimbru, mărar și pastă de tomate, la fel ca la rețeta anterioară. Separat, se toacă a doua ceapă și se călește în puțin ulei, cu sare și piper. Se adaugă carnea tocată și se gătește la foc mic, amestecând și adăugând apă din când în când.

Atunci când varza și carnea sunt gătite, se pornește cuptorul și se pregătește o tavă. Se pune jumătate din cantitatea de varză și se întinde în tavă. Se adaugă carnea tocată peste, se nivelează, după care se adaugă restul de varză și se întinde uniform. Se dă tava la cuptor, la foc mic, pentru 40-50 de minute sau până când varza s-a rumenit deasupra.

Salată de varză cu piper și ulei

A treia rețetă este una foarte simplă și nu presupune preparare termică. Varza murată se taie în sferturi și se lasă o oră în apă rece. Apoi, se scurge foarte bine de apă și se toacă. Se adaugă ulei și piper din belșug și se amestecă salata cu mâna.

Această salată se poate savura alături de grătar, de o friptură de porc la cuptor sau cu diverse feluri de mâncare tradiționale, precum tocănițe, musaca etc.

SURSA

Mai multe articole despre: