Primul "Te iubesc". Cât ia unui cuplu să își exprime sentimentele - Cine face "pasul fatal"
Există un nou studiu internațional despre cât timp îi ia unui cuplu să își spună „Te iubesc” pentru prima dată. Rezultatele au fost neaștepatate. Femeile, mult mai circumspecte, dar și orgolioase, cedează mai greu. Bărbații însă, în majoritate, își exprimă mai repede sentimentele. Cum și când?
Bărbații sunt mai „rapizi”
Cercetătorii de la Universitatea Abertay din Dundee au descoperit că, pe baza unui eșantion de 3.109 adulți, bărbații vor spune „Te iubesc” pentru prima dată după 108 zile de la debutul relației, scrie The Guardian care citează studiul.
Ei sunt cei rapizi! Aceeași sursă arată că femeile au nevoie în medie de 122 de zile pentru a o spune.
Asta înseamnă că femeilor le ia 15 zile să răspundă ori de câte ori cineva le spune că le iubește, spune studiul referindu-se la femeile heterosexuale.
Marja de siguranță
Ce înseamnă acest lucru? Cei care au realizat studiul spun că unui om îi ia în medie trei-patru luni, timpul necesar pentru a se asigura în fața unei potențiale respingeri, cântărit în raport cu posibilitatea îngrozitoare de a rămâne pentru totdeauna singur. Sau poate că atât timp durează să te îndrăgostești, spune The Guardian.
Oamenii spun vreodată asta mai devreme? Desigur. O cincime dintre respondenți au dezvăluit că o spun după una sau două luni. Și 0,5% dintre oameni au recunoscut că au spus-o după ce cunosc pe cineva de mai puțin de o săptămână, dar acest ultim caz este evaluat de cei care au realizat studiul drept un „comportament haotic”.
Unii spun că așteaptă șapte luni până se asigură că merită rostite cele două cuvinte. Alții, mult mai circumspecți, rostesc primul „Te iubesc” după aproximativ un an de relație.
Explicația cercetătorilor
În lucrarea lor, cercetătorii spun că una dintre explicații ar mai fi competiția pe care o resimt bărbați, de cele mai multe ori, femeile fiind cele în avantaj, deoarece ele au mai multe opțiuni de partener. Desigur, este avută în vedere și explicația potrivit căreia acesta ar fi timpul pentru un om ca să se îndrăgostească.
Sursă text: Click.ro