MENIU

Povestea neştiută a Toyota

<p>Toyota</p>

Toyota este una dintre cele mai cunoscute mărci asiatice auto. Aparține companiei Toyota Motor Corporation (TMC) care produce automobile, camioane, autobuze, având sediul principal în localitatea Toyota din Japonia, potrivit AGERPRES.

Toyota Motor Corporation a apărut în luna septembrie 1933, când compania Toyoda Automatic Loom a creat o nouă divizie dedicată producerii de automobile sub conducerea fiului fondatorului, Kiichiro Toyoda. În 1934, divizia producea deja primul motor care a fost folosit la propulsarea primului autovehicul, model A1, în mai 1935 și a camionului G1 în august 1935. Producția autovehiculelor model AA a început în 1936, potrivit site-ului istoricauto.ro.

Toyota Motor Corporation s-a despărțit de compania mamă, devenind o entitate independentă în 1937. Deși numele de familie al fondatorilor este Toyoda, numele companiei a fost modificat. În timpul războiului din Pacific, compania a produs camioane destinate armatei imperiale.

Producția de autovehicule de pasageri a fost reluată în 1947 cu modelul SA. În 1950, a fost înființată o companie separată specializată în vânzări, Toyota Motor Sales Company, care a funcționat până în anul 1982. În aprilie 1956, a fost creat lanțul de reprezentanțe de vânzări Toyopet.

Toyota deține fabrici în toată lumea, unde se produc și asamblează autovehicule pentru piețele locale. Compania deține fabrici de producție sau asamblare în Japonia, Statele Unite, Australia, Canada, Marea Britanie, Franța, Polonia, Cehia, Africa de Sud, China, Turcia, Pakistan, India, Indonezia, Argentina, Venezuela, Brazilia, Mexic, Malaezia, Thailanda.

Primul vehicul Toyota construit în afara Japoniei a fost un Land Cruiser FJ-251, realizat în Sao Paulo, Brazilia, în luna mai a anului 1959.

În anul 2005, Toyota împreună cu Daihatsu Motor Company a produs 8,54 milioane de vehicule, cu aproape 500.000 mai puțin decât General Motors în acel an. Toyota deține o importantă cotă de piață în Statele Unite, Europa și Africa și este liderul de piață în Australia, informează istoricauto.ro.

Autovehiculele produse sunt vândute sub denumirile de Toyota, Scion și Lexus. De la introducerea mărcii în 1989, Lexus și-a dobândit reputația de a vinde produse fiabile și a oferi servicii de calitate. În anul 2006, Lexus a fost declarat cel mai fiabil brand din Statele Unite.

La Toyota se aplică procese de testare foarte extinse, autoturismele fiind evaluate în condiții extreme de drum și de vreme, conform toyotapitesti.ro.

Modelul hibrid Prius este unul dintre cele mai cunoscute modele ecologice, fiind în același timp și unul dintre modelele cele mai vândute. Din 1997 încoace, Toyota Prius a fost constant lider pe piața mașinilor hibride. Peste 2,6 milioane de autoturisme Prius și mai mult de 4 milioane de mașini integral hibride Toyota și Lexus au fost deja comercializate la nivel mondial. În 2012, Toyota a lansat Prius Plug-in Hybrid în România.

Alte modele Toyota comercializate în ultima perioadă sunt: AYGO, Noua Generație Yaris, GT-86, Urban Cruiser, Auris & Auris Hibrid, Corolla, Noul Verso, Noul Avensis, Noul RAV4, Noul Prius, Land Cruiser, Land Cruiser V8, Noul Hilux. Mai mult...

Mai multe articole despre:
Toyota poveste neștiută