MENIU

Povestea fascinantă a Mercedes-Benz

Mercedes-Benz (adeseori scurtat ca Mercedes) este o marcă germană consacrată de automobile, autobuze, camioane și auto trenuri rutiere, proprietate a companiei pe acțiuni DaimlerChrysler AG (cunoscută înaintea fuziunii sale cu Chrysler, ca Daimler-Benz). Mercedes-Benz este al doilea mare producător de vehicule de lux la nivel mondial, potrivit AGERPRES.

Karl Benz a înființat, în 1883, Benz & Co. Rheinische Gasmotoren-Fabrik, care a fuzionat cu Daimler-Motoren-Gesellschaft în 1926, pentru a constitui Daimler-Benz AG. Alături de Benz, un rol important a jucat soția sa, Bertha Benz, împreună cu fiii săi Eugen și Richard.

Istoria Mercedes-Benz aparține unor oameni care s-au dedicat unui vis al mobilității absolute. Astfel, alături de Karl și Bertha Benz, personalități precum Gottlieb Daimler, Wilhelm Maybach, Emil Jellinek și fiica sa Mercedes au jucat un rol major în povestea de succes numită Mercedes-Benz.

La 29 ianuarie 1886, Karl Benz depunea la Berlin o cerere de brevetare a autovehiculului său cu trei roți. De atunci, ziua respectivă a fost considerată ziua oficială de naștere a automobilului.

În același timp cu Benz, Gottlieb Daimler dezvolta primul automobil cu patru roți. În acest fel, în mod independent unul de celălalt, părinții fondatori ai companiei Daimler AG și ai mărcii Mercedes-Benz au pus bazele tuturor autoturismelor, autovehiculelor comerciale și autobuzelor de astăzi.

În cadrul Mercedes-Benz, conceptele auto pioniere și experiența avansată a design-ului au cea mai îndelungată tradiție. Design-ul autovehiculului cu trei roți indica faptul că a fost deschis un nou capitol al mobilității. Cele trei linii ale patentului reprezintă materializarea unor abilități inginerești autentice.

Repere istorice ale design-ului Mercedes-Benz:

1886 — Cu autovehiculul patentat cu motor cu operare pe benzină, Karl Benz creează primul automobil din lume.

1901 — Mercedes 35 hp stabilește un design independent pentru autovehiculul motorizat și este văzut ca prima mașină a erei moderne. Radiatorul în forma de fagure, organic integrat în design, devine o caracteristică definitorie a brandului.

1906 — Compania Daimler Motor din Untertürkheim inaugurează primul departament de construcție a caroseriilor.

1909 — Faimosul automobil de curse "Lightning Benz" este primul autovehicul al cărui design a fost în mod evident determinat de principiile aerodinamicii.

1910 — O evoluție considerabilă în domeniul design-ului auto: un panou curbat sub parbriz, descris ca glugă sau torpedo, leagă sașiul și compartimentul motorului de corpul mașinii și de compartimentul pasagerilor pentru a crea o unitate singulară.

1911 — În paralel cu dezvoltarea radiatorului în forma de fagure, a fost dezvoltată și o formă secundară caracteristică de radiator — radiatorul ascuțit, prezent în special la modele sportive și mai puternice din gamă.

1920 — Uzina DMG din Sindelfingen începe producția de caroserii pentru autovehiculele Mercedes. Citeste mai mult...

Mai multe articole despre:
poveste Mercedes-Benz fascinant