MENIU

Fiul lor murise în mod suspect, așa că au decis exhumarea. Șoc: ce au găsit părinții în groapă

Părinţii unui tânăr atlet american de 17 ani, găsit mort în sala de sport, au povestit momentul groaznic prin care au trecut atunci când au exhumat cadavrul fiului lor, scrie Daily Mail, citat de Jurnalul.ro.

Kenneth si Jacquelyn Johnson, părinţii lui Kendrick, au descoperit, după exhumarea cadavrului, că organele fiului lor lipsesc, în loc lor aflându-se bucăţi de ziare.

Baiatul a fost găsit mort, înfăşurat într-un covor, în sala de sport a Liceului "Lowndes County", fără urme de violenţă.

Concluzia oficială a fost că băiatul a murit sufocat în interiorul covorului rulat, după ce s-a băgat înăuntru pentru a-şi recupera pantoful.

Neîncrezători în verdictul autorităţilor, părinţii au cerut exhumarea băiatului pentru realizarea unei noi autopsii, convinsi fiind că fiul lor a fost omorât. Cei doi au fost însă şocaţi în momentul în care au văzut că în locul creierului, inimii, plămânilor şi ficatului se aflau ziare!

"Mi-e foarte greu să-mi dau seama cine nu a pus înapoi, în trup, organele băiatului", a declarat dr.Bill Anderson, cel care a făcut cea de-a doua autopsie.

"Suntem foarte dezamăgiţi. Când l-am îngropat pe Kendrick, am crezut ca îl îngropăm pe Kendrick, nu jumătate din el", a spus tatăl băiatului.

Mamei tânărului nu-i vine să creadă că fiul ei a fost "îndesat" cu ziare, asemenea unui coş de gunoi.

Mai multe articole despre:
organe