„Ochii văd, inima cere”. Cine sunt românii celebrii care și-au lăsat soțiile pentru femei mai tinere
„Ochii văd, inima cere”, spune o vorbă din bătrâni, perfect valabilă în cazul câtorva domni celebri din România. Ei au uitat că le-au jurat dragoste eternă femeilor cu cu care au ajuns în faţa altarului şi s-au lăsat tentați de farmecul unor tinere. Este si cazul cântărețul Cristi Minculescu, al fostul handbalist Cristian Gațu, dar și al miliardarului Daniel Dineș.
Cristi Minculescu, cântărețul trupei Iris, s-a despărțit de femeia care i-a salvat viața și care i-a fost soție timp de 40 de ani. În anul 2009, Rodica i-a donat o parte de ficat acestuia pentru ca solistul să aibă o șansă la viață.
Acum artistul se simte bine alături de noua sa iubită, managerul trupei Iris, Raluca Mihail.
De un divorț cu scântei a avut parte fostul handbalist Cristian Gațu în vârstă de 78 de ani. În cererea de divorț depusă, acesta s-a plâns să nu a mai suportat cicălelile nevestei. În realitate, fostul sportiv a fost prins de soție în fapt, când avea o aventură chiar cu menajera mai tânără cu aproape 30 de ani.
În procesul de partaj, fostul sportiv spune că nu are nimic de împărțit, Însă fosta soția îi cere despăgubiri de 500 de mii de lei și o pensie lunară de întreținere de 5 mii de lei.
Daniel Dineș, al 5-lea cel mai bogat om din România, completează lista bărbaților care și-au lăsat nevestele pentru femei mai tinere. Milionarul și-a părăsit soția după o relație de peste un deceniu pentru un fotomodel de 25 de ani, pe nume Iuliana Doroftei.
La scurtă vreme după ce s-a aflat de relația lor, în presă a apărut informația că tânăra ar fi însărcinată cu Dineș.