MENIU

Misterul din Cimitirul BELLU. Ce a fost ascuns zeci de ani în cavoul celui mai controversat șef ai Poliției Române?

Generalul Gabriel Marinescu a rămas în istorie dreptul unul dintre cei mai cunoscuți, dar și controversați șefi ai Poliției Române. Lăudat pentru o serie de reforme și pentru grija reală pe care manifestat-o față de subalterni, generalul s-a compromis prin devotamentul dincolo de lege față de regele Carol al II-lea, din cauza căruia a transformat instituția într-una a opresiunii. De altfel, suspiciunea că s-ar fi aflat în spatele asasinării liderului legionar Corneliu Zelea-Codreanu a dus la arestarea și executarea lui Gabriel Marinescu, în perioada scurtei guvernări național-legionare din 1940.

Gabriel Marinescu a făcut o serie de lucruri bune pentru poliţie. A exercitat presiuni şi a forţat mâna oamenilor bogaţi ori le-a asigurat protecţia în afaceri pentru a construi sedii noi ale Poliţiei, atât în Bucureşti, cât şi în reşedinţele de judeţ. A reformat Corpul Gardienilor Publici, a majorat salariile și le-a oferit condiții mai bune de muncă, iar prin stilul autoritar cu care a condus instituţia, iar apoi din calitatea de secretar de stat la Ministerul de Interne, a menţinut criminalitatea la niveluri coborâte, potrivit Radio România Actualități.

Pe de altă parte, a devenit un personaj corupt și un membru influent al Camarilei regale a lui Carol al II-lea, care a demonstrat că legea este de ocolit sau de ignorat când în joc se aflau interese ale cercurilor Palatului.

Marinescu, primul naș din istoria fotbalului autohton. Finala Cupei României, de pe gazon în arest

"Împăratul" Marinescu a lăsat în urmă și un episod antologic din istoria fotbalului românesc. Împătimit al sportului cu balonul rotund și protector al clubului VENUS (un fel de F.C.Dinamo interbelic), Marinescu a cerut arestarea celor mai buni jucători de la Rapid, după ce aceștia au câștigat Cupa României, în meciul decisiv cu echipa sa favorită. În noaptea respectivă a cerut arestarea celor mai buni jucători rapidiști, ceea ce a dus la rejucarea finalei. Culmea, a câștigat tot Rapid, iar Marinescu, pentru a scăpa de scăpa de valul acuzațiilor din presă, care au ajuns la urechile regelui Carol al II-lea, a cerut să fie făcut președinte onorific la RAPID, după cum relata marele cronicar sportiv Ioan Chrila, în cartea sa "Glasul roților de tren".


Misterul din cimitirul Bellu, 50 de ani mai târziu

 

În septembrie 1940, după proclamarea statului național-legionar și fuga regelui Carol al II-lea, Gabriel Marinescu a încercat și el să părăsească țara, dar a fost prins și dus la Jilava, unde în noaptea de 26 spre 37 noiembrie a fost executat de o echipă legionară "a morții". În corp s-au găsit 10 gloanțe, din care trei i-au străpuns craniul, iar martorii au reltata că și-a primit moartea demnm, înjurându-i pe asasini.

 

Controversele legate de Marinescu au revenit aproape 50 de ani mai târziu. În 1988, în cavoul familiei din cimitirul Bellu, a fost descoperitā o cutie care conținea circa 23 de kilograme de aur în monezi și bijuterii. 

Ceaușescu și "tata Nițu" au confiscat aurul, dar au pus batista pe țambal

 

Totul a început în 1986, când soții Marinescu, fiul și nora generalului, au primit dreptul la jumătate din locuință, în schimbul unei despăgubiri de 200 de mii lei. "Neavând banii respectivi, Puiu a părut că găsește soluția izbăvitoare: înainte de a muri, mama sa adoptivă îi spusese că, în caz de necesitate stringentă, trebuia să caute în cavoul de la Bellu ceva de mare valoare...

 
Prin urmare s-a deplasat împreună cu fratele soției la criptă, acolo unde au găsit un cufăr conținând circa 23 de kg de monede de aur!
 
Luând cu ei câteva piese au încercat să le vândă unui bișnițar (...) din Ilfov, numai că, acesta avea un frate în pușcărie și, în schimbul eliberării sale, i-a turnat la miliție pe cei doi. Atunci, a intrat în acțiune Niculae Nițu (zis „Tata Nițu”, un alt șef controversat în Miliției și apoi șef al Poliției Capitalei, suspectat de legături cu lumea interlopă în anii ‘90 - N.R.)", a scris Aurelian Chistol în monografia, „Generalul Gabriel Marinescu. Între lege și fărădelege”, din 2014.
 
Cazul a ajuns până la urechile preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, care a cerut o condamnare modică şi fără vâlvă.
 
După 1989, statul român a fost nevoit să-i despăgubească pe soții Marinescu, deoarece infracțiunile pentru care au fost condamnați au fost desființate după căderea regimului comunist.
 
 
Mai multe articole despre:
mister bellu cimitor cavou sef politie bani ceausescu