Meniu inedit Crăciun 2023, fără carne de porc - 3 rețete simple pentru o masă îmbelșugată
Meniu inedit Crăciun 2023, fără carne de porc. Iată câteva idei pentru o masă îmbelșugată de sărbători.
Meniu inedit Crăciun 2023, fără carne de porc. Dacă încă nu ştii ce preparate mai deosebite să pui pe masa de Crăciun, iată câteva rețete pentru un meniu întreg de sărbători. Nu te ţin prea mult în bucătărie, dar sunt cu adevărat savuroase!
PUI UMPLUT DE CRĂCIUN
Pui umplut - Ingrediente pentru 4 porţii
1 pui
70 g unt
1 măr
2 cepe
1 morcov
¼ țelină
100 ml suc de portocale
400 ml vin alb
2 frunze dafin
2 crenguțe cimbru
rozmarin
sare
piper
Pui umplut - Mod de preparare
Încingi cuptorul la 170 °C. Combini untul la temperatura camerei cu piper și rozmarin tocat, după gust. Ridici ușor pielea puiului și ungi carnea cu acest amestec, apoi sărezi puiul, atât la interior, cât și la exterior.
Cureți cepele, morcovii, țelina și mărul și le tai cubulețe mai mari. Umpli puiul cu acestea, apropii picioarele și le legi.
Așezi puiul în tavă, torni sucul de portocale și vinul, adaugi cimbrul și frunzele de dafin și acoperi tava cu hârtie de copt. Dai tava la cuptor aproximativ o oră și jumătate, apoi îndepărtezi hârtia și lași puiul la rumenit încă o jumătate de oră.
SALATĂ DE LEGUME CU CREVEȚI DE CRĂCIUN
Salată de legume și creveți - Ingrediente pentru 4 porţii
4 morcovi
6 cartofi
4 castraveți murați
150 g mazăre, din conservă
100 g maioneză
sare
250 g creveți
50 g unt
10 ml ulei
2 căței de usturoi
Salată de legume și creveți - Mod de preparare
Cureți morcovii și cartofii și le fierbi până când furculița intră cu ușurință în legume. Le scurgi și le lași la răcit, apoi toci legumele și le amesteci cu mazărea scursă.
Toci castraveții, îi storci și-i combini cu restul ingredientelor, apoi adaugi maioneza, sare, după gust și omogenizezi.
Topești untul, adaugi uleiul și pui creveții. Îi lași la rumenit cinci minute, apoi adaugi usturoiul pisat și mai ții pe foc încă un minut. Dai deoparte și lași la răcorit. Pui salata în forme și o dai la rece pentru o oră. O decorezi cu creveți înainte să servești.
PLĂCINTĂ RUSTICĂ DE CRĂCIUN
Plăcintă rustică - Ingrediente pentru 6 porții
Pentru blat:
450 g făină
175 g unt
120 ml apă rece
1 ou
1 praf de sare
Pentru umplutură:
600 g carne tocată, de vită
200 g ciuperci
1 ceapă
1 cățel usturoi
50 ml ulei
20 g făină
sare
piper
cimbru
gem de merișoare, opțional
Plăcintă rustică - Mod de preparare
Pentru umplutură, toci ceapa și o călești în ulei până devine sticloasă, apoi adaugi cățelul de usturoi pisat și, după un minut, carnea tocată. O mărunțești bine pentru a nu se forma cocoloașe, o acoperi și o lași să fiarbă la foc mic până se evaporă apa lăsată. Condimentezi cu sare, piper și cimbru, după gust, apoi adaugi ciupercile tocate mărunt. Mai lași să fiarbă un sfert de oră, apoi dai deoparte și lași la răcit.
Pentru blat, amesteci făina, combinată cu sarea, cu untul rece, tăiat cubulețe, până când capătă o consistență nisipoasă. Adaugi oul și torni apă cât să obții un aluat care nu se mai prinde de degete. Îl înfășori în folie și-l dai la rece o jumătate de oră. Dai deoparte un sfert din el, iar din restul întinzi o foaie, pe care o așezi într-o tavă, inclusiv pe margini.
Pui umplutura și o nivelezi. Întinzi o foaie subțire din aluatul rămas, pe care o așezi peste plăcintă. O dai la cuptor, la 180 °C, aproximativ 45 de minute, până se rumenește. O servești, dacă vrei, cu gem de merișoare.
Sursa: clickpentrufemei.ro