MENIU

Mare atenţie! Pepenele roşu te poate îmbolnăvi grav dacă nu faci acest lucru înainte de a-l mânca

Pepene roşu

Este sezonul pepenilor, cel mai bun moment pentru a profita din plin de beneficiile lor! Atât cel galben, cât şi cel roşu au un aport extraordinar pentru sănătatea noastră şi se împacă bine şi cu dietele de vară, fiind în acelaşi timp extrem de gustoși. Ce le mai poţi cere?

Neatenţia noastră poate transforma pepenele din aliat în adevărat duşman. Descoperă şi tu greşeala pe care mulţi dintre noi o comitem atunci când consumăm acest fruct binefăcător şi care ne poate ruina sănătatea!

Nu speli pepenele? Rişti să te îmbolnăveşti!

Tocmai ai cumpărat un pepene zemos şi abia aştepţi să ajungi acasă să îl consumi. Îl depozitezi repede la frigider, numeri minutele cu papilele gustative înnebunite de anticipare şi apoi îl tai nerăbdătoare şi te răsplăteşti cu dulceaţa sa.

Faptul că, în tot acest proces al răsfăţului culinar, omiţi să speli pepenele te poate costa sănătatea! De unde provine acest pericol?

În primul rând, trebuie să ţinem cont că pepenii cresc în câmp, ceea ce îi infestează cu tot felul de dăunători, nocivi pentru sănătatea ta. Mai departe, până ce ajung în plasa de cumpărături, fructele sunt atinse de mai multe persoane, cu preocupări îndoielnice pentru igienă, fie că îi achiziţionezi de la supermarket sau de la producătorii locali. Nu în ultimul rând, trebuie să fii conştientă şi de faptul că te expui riscului de a transfera microbii de pe coaja pepenelui, prin cuţit, în interiorul său, dar şi asupra celorlalte alimente din frigider, atunci când îl depozitezi.

De aici până la infecţii cu E.coli, Salmonella şi chiar hepatita A nu mai este decât un pas.

Mai multe articole despre:
pepene pericol sanatate