MENIU

Lumea Copiilor, locul în care voia bună s-a împletit cu sportul - FOTO

Parcul Lumea Copiilor s-a dovedit neîncăpător pentru miile de oameni care l-au vizitat sâmbătă, 22 aprilie. 

A fost o zi cu soare, venită la țanc în weekend, după ploile căzute în zilele anterioare. Iar parcul, pus la dispoziția cetățenilor, s-a prezentat la patru ace! 

Cei de la Totul Verde S.A l-au predat țiplă organizatorilor de evenimente. Și l-au repus, urgent, în starea inițială, la sfârșitul zilei!

A fost o paradă pentru nostalgicii de autoturime vechi, care au admirat o colecție superbă de autoturisme marca Trabant.

Și a mai fost un adevărat maraton al voii bune și al sportului în aer liber, al stilului de viață sănătos, întreținut de cei de la Itsy Bitsy, cu sprijinul Primăriei Sectorului 4 București. 

Sportivi de legendă ai României au întreținut și ei atmosfera simbolicelor curse efectuate de copii alături de părinții ori bunicii lor!

S-a tras la tir cu arcul, s-a jucat fotbal, bachet, s-a pictat, alții au făcut demonstrații de karate, de yoga, s-au desfășurat diferite activități sau, pur și simplu, lumea s-a relaxat la plaja ecologică unde s-au amenajat mai multe fotolii de tip șezlong. 

Mai multe articole despre:
lumea copiilor parc lumea copiilor