MENIU

Limbajul trupului: 3 semnale că nu e interesată de tine

<p>Limbajul trupului: 3 semnale că nu e interesată de tine</p>

Cei care dau atenţie limbajului trupului vor avea întotdeauna un avantaj în faţă celor care se concentrează exclusiv asupra vorbelor. Chiar şi când este vorba despre întâlniri amoroase, descifrarea limbajului trupului te ajută să ştii dacă lucrurile vor evolua în direcţia dorită de ţine sau este cazul să începi să cauţi în altă parte. Spre exemplu, ai reuşit să obţii întâlnire cu faţă visurilor tale, despre care credeai că nu va acceptă niciodată o întâlnire cu ţine. Eşti atât de mândru de ţine şi de faptul că ai convins-o să ieşiţi în oraş încât nu observi că ea păstrează distanţă, că îşi foloseşte mâna pe post de barieră subtilă pentru a te ţine departe de ea, limbajul trupului ei trimiţându-ţi mesaje total diferite de ceea ce-ţi spun cuvintele ei.

După prima întâlnire ai fost atât de încântat de posibilităţile nelimitate până în urmă cu două zile, când i-ai telefonat aşa cum de altfel ai promis şi ai auzit, „Ştii nu cred că avem atât de multe lucruri în comun încât să mai ieşim şi altă dată”. Şi acum stai şi analizezi şi nu poţi să crezi că în numai două zile s-a răzgândit, doar când i-ai spus că o s-o suni ţi-a răspuns, „Ok”.

Când este vorba despre înţelegerea unei femei, ce face este la fel de important sau chiar mai important decât ceea ce spune.

Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Mai multe articole despre:
întâlnire femei bărbaţi limbajul trupului