Ironia sorții. Ana Aslan, obsedată de igienă, a fost răpusă de infecțiile intraspitalicești
Ana Aslan, "mama tinereții veșnice", n-a fost doar un medic și un manager de renume mondial, ci și o femeie splendidă, de care s-au îndrăgostit bărbați celebri. Ca un aspect particular, era obsedată în privința curățeniei și a mirosurilor, iar ironia sorții face ca tocmai lipsa igienei într-un spital să-l fie fatală, după ce trecuse cu bine de o operație de cancer la colon.
Ana Aslan a avut ca pacienti prinți, regi, conducători de stat, șefi de servicii secrete, celebrități monndene, dar și oameni de rând. Paradoxal, ea însăși s-a ferit toata viața de medici, dar în zadar, scrie jurnalul.ro.
Pe 19 mai 1988, puțin după miezul nopții, la Spitalul Elias trecea in neființă Ana Aslan. Doamna profesor, cum îi spuneau toți, fusese adusă cu câteva zile în urmă și cu greu a acceptat să fie operata de cancer de colon de profesorul Setlacec.
A făcut pasul și când aproape că trecuse hopul, medicii decid că Ana Aslan trebuie "deschisă" din nou, din cauza unei infecții cu microbul Pioceanic, luat din spital.
Febra pusese stăpânire pe trupul ei bătrân, iar infecția pe întregul abdomen.
Astfel, printr-o ironie a sorții, femeia care era obsedată de curățenie și mirosuri, a murit din cauza unui microb care se dezvoltă în locurile murdare.