A consumat din acest produs timp de o lună, dar când a ajuns la final, ŞOC! A făcut plângere imediat
Un tânăr din Marea Britanie a avut parte de o descoperire şocantă chiar în punga cu proteine, pe care o folosea zilnic.
Adam Brenton, în vârstă de 25 de ani, folosea un complex cu proteine pentru creşterea masei musculare, însă a rămas stupefiat când a văzut ce se ascundea în punga respectivă din care consumase zilnic timp de trei săptămâni.
Un şoarece mort stătea nestingherit în fundul pungii. Tânărul a dat în judecată compania şi cere daune, mai ales după ce a consumat din acel produs.
"Comand acest produs de la aceasta companie de 8 ani şi niciodată nu am avut probleme", susţine bărbatul, potrivit Dailymail.