De unde vine, de fapt, expresia "a umba cu CIOARA VOPSITĂ"?
Scandalul mediatic legat de puii "vopsiți" cu galben a readus în actualitate vechea expresie "a umbla cu cioara vopsită". Multă lume cunoaște sensul acesteia, acela de a încerca să înșeli pe cineva, dar nu multă lume nu-i știe originea.
Originea expresiei “A umbla cu cioara vopsită” se află, desigur, în limbajul popular, dar nu se poate spune cu certitudine ce realitate a inspirat-o. Există câteva teorii:
1. Ar fi o legenda olandeză, despre un băiat care a vopsit un corb într-o culoare frumoasă și l-a încărcat pe un vas pentru a fi vândut la târg pe post de pasăre exotică.
2. Un obicei din Maramureș. Pe vremuri, oamenii mergeau din casă în casă, cu o cioară împăiată și vopsită. Aceștia dansau și cântau, iar de aici ar fi derivat sensul de a prezenta o situație ca fiind altceva decât este. De altfel, în folclorul nostru mai există și alte expresii legate de ciori, fie cu accente comico-ironice, fie cu semnificații grave.
Indiferent de origine, expresia rămâne o modalitate colorată de a descrie ipocrizia și ascunderea adevărului.