Dacia Sandero merge la Cupa Mondială: Renault vinde Sandero II în Brazilia
Constructorul auto francez Renault a decis să înceapă să comercializeze în Brazilia modelul Sandero II, în cursul desfășurării Campionatului Mondial de Fotbal 2014, model produs la uzina de la Curitiba, alături de Logan și 4x4 Duster, în condițiile în care acest stat este a doua mare piață pentru Renault, după Franța, informează cotidianul francez 'La Tribune', potrivit AGERPRES.
În timp ce modelul Logan II a fost lansat în Brazilia încă de la finele anului trecut, modelul Sandero II va fi pus în vânzare luna aceasta, iar versiunea "Stepway" va ajunge pe piață la finele lui 2014.
În primele cinci luni ale acestui an, vânzările Renault pe piața din Brazilia au crescut cu 11,5%, până la 68.060 unități, chiar dacă, pe ansamblu, piața auto din Brazilia înregistrează o scădere de 8,3%, potrivit datelor Asociației Constructorilor de Automobile (Anfavea).
Renault și Ford (2,9%) sunt singurii mari constructori auto care câștigă teren pe piața din Brazilia.
Chiar dacă Renault este al cincilea constructor auto din Brazilia, după rivalii Fiat, Volkswagen, Chevrolet (GM) și Ford, începând din 2011 Brazilia este a doua mare piață din lume pentru grupul auto Renault, după cea din Franța, și, totodată, una din cele mai rentabile.
În luna aprilie, directorul general de la Renault, Carlos Ghosn, a anunțat un plan de investiții de 162 milioane de euro pentru Brazilia în perioada 2014 — 2019. Precedentul plan de investiții de 485 milioane de euro a permis creșterea capacităților de producție de la 280.000 la 380.000 de unități pe an la uzina de la Curitiba. Renault produce vehicule la Curitiba de 15 ani, însă mult timp a înregistrat pierderi, situația îmbunătățindu-se odată cu lansarea gamei "Entry" (Sandero, Logan și 4x4 Duster).
La orizontul anului 2016, Renault mizează în Brazilia pe o cotă de piață de 8%, în condițiile în care, în prezent, rețeaua sa de concesionari numără 275 de puncte de vânzare.
Analiștii estimează că în acest an pe piața din Brazilia vor fi vândute trei milioane de vehicule (incluzând utilitarele ușoare).