MENIU

Cum să faci cea mai bună salată de vinete. Secretul pe care nu ţi l-a spus nimeni

<p>Reteţă salată de vinete. Cea mai sănătosă reţetă de salată de vinete cu maioneză</p>

Salată de vinete este unul dintre cele mai populare preparate ale verii. Gustoasă şi parfumată, salată de vinete nu lipseşte de pe masă în anotimpul cald, indiferent de regiune. Reţeta este simplă însă, dacă sunt ignoraţi unii paşi, în loc de un preparat apetisant se obţine o mâncare grea la stomac. Află cum să faci cea mai bună salată de vinete, pentru a face o surpriză familiei tale.

1. Alege ingredientele pentru salată de vinete
 
Pentru salata de vinete, ingredientele sunt foarte simple. La baza ai nevoie doar de ulei şi vinete. Apoi, pentru a condimenta şi aromatiză salată, foloseşte sare fină, ceapă şi chiar zeamă de lămâie sau maioneză.
 
2 Coace vinetele la foc

Vinetele coapte la flacăra sunt mai gustoase decât cele pe care le-ai face la o sursă de căldură fără flacăra. Dacă ai ocazia să le coci deasupra unui grătar de grădina, cu atât mai bine.
 
3 Scurge-le de zeamă

Pentru a evita gustul amărui al vinetelor, care distruge întreg preparatul, este important să le laşi la scurs suficient timp. După coacere, vinetele se lasă la scurs cel puţin două ore.
 
4 Bate bine vinetele
 
Foloseşte un bătător din lemn, special pentru vinete. O altă varianta, pentru cei care nu vor să zdrobească manual vinetele, se poate folosi un mixer. Important este că vinetele să fie transformate într-o pastă, de consistentă dorită. Este recomandat că această să fie mai degrabă fină. Un aspect zgrumturos înseamnă şi o textura neplăcută, cu fibre şi sâmburi.

Mai multe articole despre:
reţetă