MENIU

Cum dezgheți rapid parbrizul de la mașină. Trucul pe care trebuie să-l știe toți șoferii

Parbriz inghetat

Cea mai bună soluţie pentru a dezgheţa geamurile maşinii iarna rămâne spray-ul special conceput pentru îndepărtarea cristalelor de gheaţă. Dacă nu avem la îndemână un astfel de spray, specialiştii ne recomandă să folosim o soluţie pe care putem să o preparăm noi.  

 

 

Așadar, se formează o soluţie dintr-un litru de apă şi 300 de mililitri de alcool sanitar. Se toarnă soluţia într-un recipient cu pulverizator şi se pulverizează pe geamuri şi parbriz, în timp ce motorul se lasă pornit la maximum, la fel şi aerul condiţionat. 

În doar câteva minute, gheaţa se topeşte şi se poate curăţa cu o racletă.

Există şi alte trucuri care vă pot ajuta să scăpaţi repede de neplăcerea geamurilor îngheţate de la maşină. Aveţi nevoie de un castron sau lighean în care amestecaţi apă rece cu puţin oţet, apoi înmuiaţi o cârpă în acest amestec şi ştergeţi parbrizul.

Specialiştii mai recomandă pornirea motorului şi a ventilatorului la maximum pe o temperatură ridicată. 

După ce se porneşte motorul maşinii, ne asigurăm că maşina este scoasă din viteză, şi se porneşte ventilatorul, la maximum, pe o temperatură ridicată. Grătarele trebuie îndreptate către geamurile laterale pentru a grăbi dezgheţarea acestora în dreptul oglinzilor.

Un alt truc foarte util este ca seara, după ce aţi parcat maşina, puneţi o cârpă sau pătură mai veche peste parbriz şi acoperiţi-l în întregime. Pentru a fi fixată bine pătura respectivă, este indicat să o prindeţi cu ajutorul ştergătoarelor şi al uşii de la maşină.

O altă variantă presupune utilizarea unei perechi de şosete şi nisip igienic pentru pisici. Granulele de nisip se răstoarnă în şosete, care, odată umplute, se pun pe bord, lângă parbriz sau sub scaunele din maşină. Nisipul are puterea de a absorbi umiditatea din aer, iar rezultatul este garantat.

Mai multe articole despre:
Parbriz inghetat cum dezgheti parbrizul rapid