Cum a fost ridicată Columna lui Traian. Explicația, într-un filmuleț extraordinar
Columna lui Traian este considerată o adevărată bijuterie a Romei antice, iar National Geographic i-a acordat o atenție deosebită și a realizat un filmuleț uimitor în care prezintă etapele construirii sale.
Columna care se află în Forul lui Traian din Roma rămâne unul dintre cele mai impresionante monumente care au supravieţuit prăbuşirii Imperiului Roman, iar o echipă de artiști animatori de la National Geographic a realizat la un filmuleț în care explică modul în care celebra construcție a fost realizată.
Folosind tehnica „stop-motion”, un procedeu extrem de migălos, asemănător celor folosite la începutul industriei desenelor animate, animatorii prezintă meșteșugari creați manual cum lucrau la desăvârșirea columnei, iar povestioara se referă la un turist ajuns la Roma, curios în privinţa minunii inginereşti, şi care călătoreşte în timp pentru a vedea cu ochii lui cum a fost construită.
Clipul VIDEO îl puteți vedea la ACEST LINK.
Mai multe articole despre:
null