MENIU

Coronavirus a apărut după o scurgere dintr-un laborator chinez - Ipoteza uluitoare luată în calcul de OMS în acest moment

OMS

Ipoteza potrivit căreia virusul care a provocat COVID-19 a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, oraşul din China unde au fost detectate primele cazuri la sfârşitul anului 2019, face parte din ipotezele "probabile", în opinia şefului misiunii care a anchetat originea pandemiei, transmite AFP.

"Un angajat (al unui laborator) infectat pe teren în timp ce preleva probe se încadrează într-una din ipotezele probabile. Acolo este unde virusul trece direct de la lilieci la oameni", a declarat pentru canalul de televiziune public danez TV2, Peter Embarek, şeful delegaţiei internaţionale alcătuite din oameni de ştiinţă, trimise în China de către OMS pentru a identifica originea COVID-19.

Într-un documentar intitulat "Misterul virusului - un danez în căutarea adevărului în China" difuzat joi pe canalul de televiziune danez, omul de ştiinţă a vorbit pe larg despre misiunea pe care a condus-o în Wuhan şi s-a exprimat într-un mod foarte critic la adresa Chinei.

Însă conform concluziilor din 29 martie ale primei faze a studiului realizat la începutul anului în oraşul Wuhan, ipoteza unui incident de laborator a fost evaluată ca fiind "extrem de improbabilă".

Potrivit lui Peter Embarek, echipei sale i-a fost greu să discute această teorie cu oamenii de ştiinţă chinezi.

"Cu 48 de ore înaintea încheierii misiunii încă nu ajunsesem la un acord pentru a menţiona ipoteza laboratorului în raport", a afirmat Embarek în cadrul documentarului.

În urma acestor discuţii, delegaţia OMS a obţinut permisiunea de a vizita două laboratoare unde se realizează cercetări asupra liliecilor, a explicat acesta.

În cadrul acestor vizite "ni s-a făcut o prezentare, apoi am putut să vorbim şi să punem întrebările pe care am doream să le punem, dar nu am avut ocazia să consultăm niciun fel de documentaţie", povesteşte Peter Embarek.

Omul de ştiinţă danez a evidenţiat în final că liliecii nu trăiesc în sălbăticie în regiunea Wuhan şi că singurele persoane susceptibile să se fi apropiat de lilieci, care sunt suspectaţi că ar purta virusul care a provocat Sars-Cov-2, sunt angajaţi ai laboratoarelor din acest oraş. 

Mai multe articole despre:
oms laborator chinez coronavirus