MENIU

Constantin Enceanu a dat-o în judecată pe Niculina Stoican. Conflict între greii folclorului

Conflict de proporții între greii folclorului. Constantin Enceanu a deci să se judece cu instituția condusă de colega sa, Niculina Stoican, manager al Ansamblului folcloric „Măria Tănase”. Fostul partener de scenă al regretatului Petrică Mâțu-Stoian este nemulțumit că de aproape 20 de ani n-a mai fost avansat profesional.

Inițial, Enceanu a încercat un proces la Tribunalul Dolj, care se ocupă de litigiile de muncă, soicitând plata diferențelor salariale pentru perioada 2018-2020, pe care ar fi trebuit să le primească dacă ar fi fost promovat conform meritelor sale la gradul profesional IA, potrivit BZI.

 

Interpretul consideră că i se face o nedreptate prin faptul că de 18 ani n-a mai fost avansat, în condițiile în care se consideră unul dintre cei mai buni artiști de muzică populară din țară.

 

În replică, Niculina Stoican a precizat că Constantin Enceanu nu a dat-o în judecată pe ea, ci instituția pe care aceasta o reprezintă.

"A dat instituția în judecată, așteptăm hotărârea instanței. Așteptăm ce să vedem ce spune instanța. El a dat în judecată instituția, nu pe mine pentru că eu sunt doar reprezentant al instituției acum că sunt manager. Poziția mea și ca manager și ca colegă a lui este aceasta, eu consider că trebuie să așteptăm decizia instanței", a precizat Niculina Stoican, pentru WOWbiz.ro.

 

Niculina Stoican, Constantin Enceanu și regretatul Petrică Mâțu-Stoian au urcat deseori pe scenă împreună și sunt printre cei mai apreciați interpeți de folclor din România.  

 

Mai multe articole despre:
enceanu judecata stoican scandal matu stoian